Category Archives: PR

daum

În așteptarea Daumanelelor

Dacă Daum va avea rezultate bune la naționala României, fanii lui vor spune că a trebuit să vină un neamț ca să ne scoată din rahat. Detractorii vor zice că rezultatele astea le avea orice antrenor autohton, nu trebuia să mai dăm și milionu’.

Dacă Daum va eșua, susținătorii lui vor zice că nu a putut face mai mult cu mentalitatea păguboasă a lui Românache. Detractorii vor jubila și vor decreta că Ispas Chiorpec de la Gilortul ar fi dus România în finala Mondialului Putinian.

Indiferent de performanțele germanului, abia aștept primele contacte ale lui Daum cu unele stadioane ale patriei unde este riscant din punct de vedere fizic să urci scările, darămite să găsești un loc confortabil în zona VIP. Sunt dornic să văd reacțiile lui la primele contacte cu cerșetorii din fața tribunei oficiale sau cu clovnii stadioanelor. Prima groapă din cele 7.000 care l-ar aștepta la un drum cu mașina spre un meci din prima ligă din ”provincie”. Or primele răspunsuri la eterna întrebare ”Gigi Becali a spus că”. Sau l-aș invita la o plimbare în trenul de lux Arad-Mangalia. Și, finis coronat opus, mi-aș lua popcorn și l-aș admira după victorii la o masă tovărășească unde să i se dedice manele. Sau, mai bine zis, niște Daumanele.

(foto: lead.ro)

364230-lv-0310dan-alexa-dussan-uhrin

De ce cred că Dusan Uhrin jr. ar putea fi o variantă bună pentru postul de selecționer

Am postat astăzi pe facebook că, din punctul meu de vedere, Dusan Uhrin jr. ar fi o variantă excelentă pentru postul de selecționer al României. Fiindcă opinia a fost comentată cu argumente, dar și ironizată în dulcele stil autohton (ce ne-am face fără caterincă, și când e cazul și când nu e?!), vreau să explic ce argumente am în sprijinirea acestei mutări:

1) Sunt de părere că este momentul unei schimbări de paradigmă la nivel tehnic. Un selecționer de origine străină ar aduce un suflu nou, dar ar fi aprioric și o garanție de imparțialitate și echilibru. În plus, avem și ascendentul altor sporturi din România, unde varianta cu un ”domnitor străin” funcționează perfect.

2) Uhrin jr. cunoaște foarte bine fotbalul românesc. A antrenat de trei ori în România – de două ori pe Poli Timișoara, o dată pe CFR Cluj. A jucat de trei ori contra unor echipe românești: cu Mlada contra Rapidului, cu Dinamo Tbilisi contra Stelei, cu Plzen contra Petrolului. Mai mult, e familiarizat cu mentalitatea din fotbalul românesc, cu tot ce e bun și rău ce reiese de aici.

3) A avut un procent de victorii de peste 50% și la Poli, și la CFR. Iar plecările lui intempestive, independente de voința sa nu au avut legătură cu performanțele sportive. În primul mandat a dus-o Poli în Europa după 16 ani, a lăsat echipa la jumătate de campionat practic pe locul 1 (Poli era penalizată cu 6 puncte), a terminat pe 2 în a doua ”legislatură”, după ce a preluat echipa în iarnă, la 5 puncte de Oțelul Galați.

4) Atuurile echipelor antrenate de el sunt pregătirea fizică și eficiența maximă la fazele fixe. Sunt memorabile victoriile obținute cu Poli pe final ori jocurile decise după lovituri libere și cornere. În plus, are o inspirație formidabilă la schimbări. Nu vă e dor de așa ceva la națională?

5) Este elegant și diplomat în relațiile cu presa. Pare la prima vedere distant, dar este un om care relaționează civilizat cu media. Nu face caterincă la antrenamente cu jurnaliștii, nu iese la bere cu ei, nu deschide toate antrenamentele, dar este tot timpul disponibil față de presă. Nu oprește, ba dimpotrivă, încurajează accesul presei la interviurile cu jucătorii.

6) Nu este un tiran, dar cere foarte multă disciplină. E imposibil de întors în cazul în care cineva ”calcă pe bec”.

7) Are mai mult noroc decât ghinion. Și asta face parte din fotbal!

 

P.S.: Nu am vorbit cu Dusan Uhrin din 2011. Asta ca să nu credeți că am vreun interes ascuns :-)

28iuliepolibotosanietapatrei24

Facem același lucru de 25 de ani. ”Alimentăm” Liga 1. Și nu numai!

Săptămâna trecută, la emisiunea prietenului Horațiu Ciornei, de pe ”Național FM” prevesteam că în cel mai scurt timp mai mulți jucători de la ACS Poli Timișoara își vor găsi angajamente, în ciuda retrogradării. După Ovidiu Popescu la Steaua și iminenta plecare a lui Bărbuț, a mai venit o mutare: Dan Popescu la Steaua. Și în următoarele săptămâni sunt convins că vor mai fi și alte transferuri interesante. Javi Hernandez și Fernando Llorente sunt râvniți de cluburi relevante. Și nu numai ei. Iar asta demonstrează că transferurile, mai ales cele din vară nu au fost atât de proaste precum pretind… specialiștii. Luchin, Curtean, Sarmov sau Rufino au plecat în locuri mai bune, din toate punctele de vedere. Deci…

Asta demonstrează ce ziceam în emisiunea amintită: că ACS Poli nu a avut lot de retrogradare și că doar problemele economice au dus la ieșirea din elită. Dacă nu existau necazurile de ordin financiar, dar și anumite erori comise pe parcurs, ACS Poli putea juca inclusiv în play-off. Și, implicit, în cupele europene!

Nu pot fi bucuros ca timișorean că un jucător ce a evoluat aici merge la Steaua sau Dinamo, dar mă bucur pentru ”Popești” că își confirmă calitățile! În 29 decembrie 2015, scriam aici pe blog: ”… cred că un Dan Popescu poate oricând fi luat în seamă pentru lotul național, că Hernandez și Llorente sunt printre cei mai buni străini la ora actuală din elită și că Bocșan, Belu, Bărbuț și Ovidiu Popescu sunt fotbaliști cu certe perspective”.  Ceea ce era de demonstrat!

Din nefericire, continuăm să fim un ”izvor nesecat de talente”! De 25 de ani încoace, Timișoara este rampă de lansare pentru zeci de jucători. Pe contul meu de facebook  treceam recent un ”11” ideal al jucătorilor lansaţi în Banat plecați în acești ani în lume, din motive obiective, dar şi din ignoranţă sau incompetenţă: Pap (Luceafărul) / Rus (Lazio) – Benzar (Viitorul), Luchin (Botev), Ilie (Baia Mare), Filip (Dinamo) – Ivanovici (Botoșani), Artean (Vâlcea), Dragomir (Arsenal), Trandu (Rapid), Balaure (Astra)- Rotariu (Dinamo). Lista va fi completată de Belu!

Dacă adăugăm că Mailat sau Sorescu sunt monitorizați de cluburi străine, că Marin, lansat de ACS și devenit apoi om de bază la promovarea excepțională a ASU a ajuns la Sassuolo, avem imaginea completă a unui oraș ce are fotbalul în ADN. Din păcate, fără ca Timișoara fotbalistică să se aleagă cu prea multe. Din multiple motive – inclusiv rigiditatea (să nu zic altceva) din cazul Dragomir a dus la un transfer mediu ca încasări la Arsenal. Ca să nu mai spun că se putea juca și un amical. Dar…

Mergem înainte. Vom vorbi anual de această poveste până când nu se vor lua niște decizii pragmatice, dar și sănătoase!

Ce ne facem? Demitizăm sau ”respectăm” valorile naționale?

Până la un anume punct și mie mi se pare ușor interpretabil să vii după ”n” ani să te plângi pentru tratamentul aplicat pe când erai sportiv. Nu ai spus nimic atunci, nu ai făcut scandal când câștigai medalii și te realizai pentru o viață întreagă, apoi multă vreme ai tăcut. Brusc, scrii o carte în intenția de a deveni un ”bestseller”, firește, fără nicio legătură cu faptul că soțul tău e om politic activ. Într-un fel, ar spune cârcotașii, ai fost complicele unor metode de lucru, unui comportament deviant.

DAR… Până la urmă, e vorba de niște lucruri reale. Nimeni nu le-a negat. Ba mai mult, unii, cu „foncții” mari le-au și acceptat, așa, ”off the record”. Alții chiar au făcut caterincă. Să fim sinceri, violența din sport e un secret al lui Polichinelle. Deci, ce ne facem? Tăcem complice ca să nu fim acuzați de trădare națională, o acceptăm resemnat sau vorbim pe șleau despre ea? Bătăile pot fi un factor motivant și disciplinator în sport? Bine, atâta vreme cât în țara asta agresiunile asupra copiilor încă sunt considerate normale, ce ne poate mira? Și mai mult: atâta timp cât și SIR Alex Ferguson i-a dat cu o gheată în cap lui Beckham, de ce nu am aplica în continuare expresia „bătaia e ruptă din rai”?

Avem o reacție iritată de fiecare dată când cineva spune ceva neașteptat despre o persoană sau un grup pe care le-am ridicat la rangul de mit. ”Statuia” invocată de Hagi este un mic bibelou de porțelan față de imaginea idealizată pe care ne-am creat-o despre simbolurile noastre.  Ați observat cât de agresivi devin unii atunci când se încearcă o critică a lui Mihai Eminescu? Automat, ești mason, sluga lui Soros, anti-român etc.

Performanțele lui Bellu și Bitang nu vor putea fi luate de nimeni. Medaliile vor rămâne pe veci în memoria colectivă a iubitorilor de sport din România. Și eu cred că dezvăluirile Mariei Olaru nu vor dărâma soclul pe care sunt cei doi antrenori extrem de valoroși, în subconștientul colectiv. Iar faptul că vine cineva și dă detalii din interior pe această temă, a metodelor de lucru spartane, nu înseamnă nicio lucrătură anti-națională. E pur și simplu, o reașezare a unei povești în toate amănuntele ei. Atât. Suntem pregătiți pentru așa ceva? Eu zic că nu. Deocamdată.

Pál, Slaven și Siniša

Maghiarul Dárdai Pál este antrenor la Hertha Berlin și în acest moment această echipă este pe locul 3, de Champions League, în Bundesliga.

Croatul Slaven Bilić este managerul celor de la West Ham United. ”Ciocănarii” sunt pe locul 6 actualmente în Premier League, fiind înaintea unor formații cu buget și palmares superioare precum Everton, Liverpool sau Chelsea.

Sârbul Siniša Mihajlović o pregătește pe AC Milan. ”Roș-negrii” nu trec prin cea mai bună perioadă, însă ocupă poziția a șasea în Serie A, cu șanse de a reveni în cupele europene.

Numitorul comun al celor trei tehnicieni este că toți provin din Europa de Est. Așa cum amintisem la un moment dat pe facebook de Costel Gâlcă, succesul pe care-l au acești antrenori demonstrează că imbecila teorie cu ”masa bogaților” va rămâne pe veci o imbecilitate. Dacă ai capacitate și ți-ai creat o reputație pozitivă în Occident, la un moment dat ai putea avea șansa să antrenezi la un club faimos. E drept, treaba asta ține și de relații sau noroc (cred că în antrenorat norocul contează cam 50%!), dar fotbalul mare are porțile deschise către orice om competent. S-a demonstrat asta, ca să oferim exemple autohtone și în cazurile lui Bölöni sau Contra.

În rest, e doar tânguială de-a noastră, provincială și defetistă!

 

 

 

 

 

 

Care este cel mai puternic, spectaculos și mai fain campionat?

Una dintre cele mai simpatice dezbateri de pe facebook sau de la o bere este cea pe tema celui mai valoros campionat din lume. Mai bine zis, care este cea mai bună ligă externă. Din capul locului, nu că nu ar ști majoritatea cititorilor blogului sau prietenii de pe fb, sunt fan al Primerei Division. Asta nu înseamnă că nu accept și alte păreri, chiar consider că restul campionatelor puternice au anumite plusuri față de la La Liga.

Mai demult, Arsene Wenger spunea că să compari Premiership cu La Liga e ca și cum ai spune că o înghețată de vanilie e mai bună decât una de căpșuni. Cu alte cuvinte, sunt ambele la un nivel uriaș, astfel că este o chestiune de gust, în fond.

Este clar, în acest moment cel mai bune ligi europene sunt Primera, Premiership și Bundesliga.  Am spus, opțiunea mea estetică și aș zice statistică merge spre Spania. Dar hai să vedem care sunt principalele argumente pentru fiecare din această divizie.

Primera Division. Principalul factor de cuantificare în performanță este rezultatul. În acest moment, în cel mai corect clasament posibil  https://en.wikipedia.org/wiki/UEFA_coefficient, Spania este clar în top. O spun și rezultatele din 2015, când câștigătoarele celor două trofee continentale au fost Real Madrid și Sevilla. La asta se adaugă și supremația dintre 2008 și 2012 la nivel de națională, când Spania a stabilit un record în privința trofeelor majore succesive cucerite. În plus, nimeni nu poate nega spectaculozitatea și tehnicitatea din La Liga. Iar, mai mult, faptul că deși de ani de zile jucători valoroși din campionatul spaniol pleacă spre Anglia, iar Primera rămâne la fel de puternică arată că rezultatele sunt rodul unui proces complex.

3februarieblog1

Marea problemă a elitei spaniole este faptul că, exceptând anul 2014 când Atletico a devenit campioană, de ani de zile lupta pentru titlu se dă numai între Barcelona și Real. Barcelona este cea mai puternică echipă de la AC Milan 1989-1994 încoace, iar modul în care subjugă Spania se răsfrânge mult asupra echilibrului din competiție…

Or aici e principala calitate a Premiership. Din punct de vedere financiar, Liga engleză a explodat, iar în ultimii ani s-a creat un veritabil echilibru. De aici și meciuri spectaculoase și, în acest an, o competivitate crescută. Nu întâmplător a ajuns o formație precum Leicester (foto) să aibă șanse reale la titlu! Mai mult, atmosfera este una absolut specială în Premier League, se știe. În plus, competiția engleză este foarte bine concepută ca marketing mondial. Ne place sau nu, astăzi lucrurile se învârt în jurul banilor, a reclamelor, a drepturilor TV. Sincer, elita engleză nu mai e ce a fost în urmă cu 30-40 de ani, s-a pierdut mult din acel farmec insular. Totul are un preț!

3februarieblog2

În schimb, faptul că naționala Angliei nu prea contează (singurul trofeu e cel mondial, câștigat cum a fost câștigat!, în 1966), arată că acum Premiership e mai mult un concept financiar (absolut inteligent).Sorry…

 

Mă miră faptul că în România se vorbește mai puțin de Bundesliga. Acum, elita germană e înainte Angliei în clasamentul pe țări la nivel de club! În plus, Germania este campioana mondială en-titre! Poate că Bundesliga a devenit și ea oarecum plictisitoare în ultimii ani, de când Bayern Munchen a luat un avans financiar și sportiv greu de ajuns.

Dar… Bundesliga mi se pare că este cel mai echilibrat campionat din mai multe puncte de vedere. Argumente?

1. Are cea mai mare medie de spectatori, înaintea Premiership, La Liga, Ligue 1 și Serie A

2. Tot din cele cinci ligi puternice, Bundesliga are cel mai mic buget de salarii

3. Bundesliga nu are investitori externi, nimeni nu are voie să aibă mai mult de jumătate din acțiuni.

4. Bundesliga are cele mai mici prețuri la bilete, chit că Germania o duce mai bine din punct de vedere economic decât Spania, Franța sau Italia.

3februarieblog3

În plus, ca opțiune estetică, nu mi se pare că Bundesliga este mai puțin ofensivă decât Liga sau Premiership!

Rezumând, până la urmă vorbim de chestiuni de gust. Unora le place Metallica, altora Rammstein sau Depeche, unii sunt cu U2 sau Coldplay…

18ianblog

Și polițiștii pot fi faini

Nu știu cine se ocupă de pagina de facebook a Ministerului Afacerilor Interne, dar e foarte mișto. Nu știu nici a cui a fost ideea de a schimba modalitatea de comunicare, însă mutarea a fost una extrem de inspirată.

Treaba cu Smiley și ”pierdut buletin” a devenit virală, o știe cam oricine are treabă cu facebook-ul. Însă pagina (găsibilă aici: https://www.facebook.com/ministeruldeinterne ) are mai multe lucruri faine și strălucitoare. Sigur, dacă luăm treaba la bani mărunți nu e mare scofală. În mod normal, așa ar trebui să fie într-o societate din secolul 21. Însă noi, obișnuiți cu limbajul scorțos, de lemn ignifug, nu avem cum să fim încântați la ideea că poate exista și alt tip de comunicare.

În general, ideea de poliție dă frisoane și evocă birocrație, conservatorism și represiune. Repet, nu știu a cui a fost ideea de a relansa comunicarea în M.A.I., dar omul știe ce face. Pentru că ”omul de rând” de asta are nevoie din partea unei autorități. De informație, de empatie, de deschidere, de simpatie și siguranță.

Sper că treaba va continua și acest tip de abordare se va prelungi și ”în teritoriu”. Sigur că niște chestii haioase distribuite pe facebook nu rezolvă crimele sau fărădelegea, dar e bine să știi că există și oameni care vor să facă treabă.

2754909_full-lnd

Ce nu s-a văzut la decernarea ”Balonului de Aur”

* Imediat după ce s-a anunțat câștigătorul, Cristiano Ronaldo a fost luat în balon de cei prezenți la gală.

* Messi i-a spus lui Ronaldo: ”Mi-am luat Balonul înapoi!”

* Leonardo Di Caprio a plecat dezamăgit: nu a câștigat marele premiu nici de data asta.

* Site-ul noisuntemdacisiceimaibunidinlume.wordpress.com a anunțat că Balonul este confecționat din aur dacic ținut ascuns la Vatican de sute de ani.

* După ce Luis Enrique a fost anunțat drept antrenorul anului, Mircea Lucescu a protestat, susținând că tușierul a semnalizat aiurea patru ofsaiduri.

* Fanii lui Bayern i-au cerut demisia lui Guardiola fiindcă nu a fost ales drept cel mai bun tehnician.

* Lumea a fost intrigată de absența lui Ilie Dumitrescu, fapt care a scăzut din ”glamour”-ul acțiunii.

* Avem un român în ”11”-le ideal pe 2015. George Soros încearcă să mușamalizeze descoperirea unui site românesc, acesta din urmă dovedind că pe Luka Modric îl cheamă Luca Modârcea și că părinții lui s-au născut la Zimnicea.

* Media românească: Steaua e peste tot! Messi și Neymar provin de la o echipă care are culori predominant roș-albastre!

* Lorin Fortuna a anunțat că va candida la următorul ”Balon de Aur”.

* Mii de români sexagenari au urmărit pe România TV dezbaterea ”Ce voia să facă Nicolae Ceaușescu cu Balonul de Aur? Secretele unei anchete controversate”.

* Cristian Tudor Popescu s-a arătat revoltat că niciun film românesc din ”noul val” nu a fost premiat.

ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET ȘI ÎL TRATĂM CA ATARE

foto: Getty Images

Zece tricouri ”vintage” pe care le-aș dori în colecție

 

Să admitem. Toți am visat în copilărie să ajungem fotbaliști, să purtăm un anume tricou. Parcă, odată cu trecerea timpului, nu mai suntem atât de pasionați de design-ul contemporan al echipamentelor de joc. Da, e o chestie logică. Mereu ce a fost pe timpul nostru a fost mai mișto :)

Iată, mai jos, tricourile care mi-au plăcut cel mai mult, de-a lungul vremii. Ciudat, deși țin cu Spania nu mi-a căzut cu tronc vreo linie de echipament mai faină, deși tricoul portarului Arconada din 1984 a fost foarte ca lumea. De asemenea, nu îmi plac Italia și Anglia, dar de două ori au avut niște tricouri superbe.

tricou9
Brazilia – Mondialul din 1998
tricou10
Algeria, în Spania 1982
tricou8
Ungaria, înainte de Mondialul mexican din 1986
tricou7
Ultima participare iugoslavă la un Mondial, 1990
tricou6
Frumoasa Danemarcă, Mexic 1986
tricou5
Italia 1990
tricou4
Dudu Georgescu, la mijlocul anilor’70
tricou3
Croația 1998
tricou2
RFG 1974
tricou1
Anglia 1982

 

goran

Goran Mrakić cântă ”My Way”

Cartea, după 1989, poate fi caracterizată în România foarte lapidar: se citește puțin și prost, iar de scris, se scrie mult și la fel de prost. Grămezile de cărți omagiale dedicate lui Ceaușima au fost înlocuite de imbecilitățile vedetelor ”junk” ale zilei, care perorează banalități preluate cu entuziasm ”pe net” de sfertodocți.  Suntem sufocați de șarlatani care ne învață cum să câștigi un milion de dolari în trei luni ori de ”consilieri” ce vând sofisme despre ”dezvoltarea personală”.

Din fericire, mai putem respira. ”Punk Requiem”, de Goran Mrakić este o carte care aduce un damf de viață, de dulce-cruntă realitate într-o societate de plastic, polistiren și nailon. Am ezitat multă vreme să scriu despre volumul scris de Goran, având în vedere că îl știu foarte bine, țin la el și aș putea fi acuzat de subiectivism.

Cartea a apărut în toamnă și a avut un impact foarte bun, cu o excelentă promovare în mediul online. E greu de caracterizat volumul: autobiografie, protest, proză, ficțiune, jurnal? Cum mesajul este unul ”punk”, putem considera volum un ”maclavais” (să folosim un termen bănățean, drag lui Goran), în sensul bun al cuvântului!

Goran Mrakić redă, practic, avatarurile unei societăți care încă baletează între comunismul de tip ceaușist și capitalismul hrăpăreț, înfățișat românilor în cea mai perversă formă. Goran scanează noua ordine prin ochii copilului, ce visează să își creeze o trupă punk, prin simțurile adolescentului care are primele impulsuri erotice, prin revoltele tânărului izbit de perfiditatea unei societăți autohtone de consum care a luat exact ce e mai rău de ”dincolo”.

Birturile obscure, casele de pariuri unde toți visează să dea marea lovitură investind 5 lei pe 17 meciuri, sălile de jocuri mecanice unde gașca lui Goran asistă la înjunghierea unui neamț beat, terasele cu mese de fier din fața buticurilor de cartier. Aceste locuri constituie spațiul în care autorul se regăsește, ”purgatoriul”, cum se zice chiar în carte, la un  moment dat. O lume decrepită, dominată de personaje dubioase, mizere, fruste, barbare, dar exponențiale pentru o societate strâmbă ce încă se caută, vorba lui Cornel Dinu.

Cartea este, dincolo de toate, foarte bine scrisă. Practic, Goran urcă pe scena scriiturii cântând ”My Way” în stilul lui Sid Vicious. Aparent fals, dar plin de vigoare, sarcasm, tupeu și sinceritate. Este răspunsul lui la lumea actuală care înseamnă doar shopping, oferte, casă cu gazon în curte, mașini bune, excursii și fast food. El este Baba Lenka, sârboaica aprigă care nu își vinde casa unui potentat al zilei, oricâți bani ar primi. Fiindcă bună-rea, veche-nouă, este casa ei.

CARTEA POATE FI ACHIZIONATĂ AICI:

http://www.librariaarcana.ro/literatura-romaneasca/1689-punk-reqiem-goran-mrakic.html

Foto: facebook Goran Mrakić