Monthly Archives: June 2012

Victorie italiana, la calitate germana

Italia a jucat deschis si spectaculos, ajungand in finala Euro 2012 absolut meritat. Cu putin sange rece, peninsularii puteau sa castige cu trei goluri diferenta in fata Germaniei.

Spania a evoluat pragmatic, la rezultat. Ibericii au primit doua goluri la ultimele doua turnee finale.

Ciudat, nu? Paradigma noastra fotbalistica s-a dat peste cap. Cliseele noastre nu mai sunt de actualitate. Italia incanta prin spiritul mai ofensiv ca altadata, Spania are sange rece si inchide jocul cand vrea ea, in timp ce Germania nu mai are… noroc!

Spania-Italia este o finala corecta. Spania a devenit o forta autentica, nu mai are complexe la nivel de reprezentative, este o colectie de trofee continentale si mondiale. A intrat in istorie, indiferent de scorul finalei. Italia a produs simpatie, a surprins si pentru prima data dupa “tzsphe” ani nimeni nu a folosit la meciurile ei cuvantul “catenaccio”. Victoria contra Germaniei a fost una incontestabila, cu un Mario Balotelli marcand simplu si eficient, absolut… nemteste.

Spania este in acest moment ca si Michael Schumacher in momentele de dominatie cvasitotala. Parca toata lumea s-a plictisit de hegemonia ei, multi vor “altceva”, vor “fete noi” acolo, pe podiumul castigatorilor. Indiferent insa cine va ridica trofeul, nu trebuie sa uitam ca Spania a trecut cu 1-0 de Croatia, facilitand in mod capital traseul ulterior al Italiei. Parafrazandu-l pe Buffon, un viu a lasat un ranit sa moara, inviindu-l pe altul. Care e mai viu ca niciodata!

 

Cei mai buni au (si ) noroc

Urata semifinala! Doua exponente ale fotbalului latin au aratat cum poti plictisi lumea cu un joc ermetizat, tacticizat si imbacsit. Un fotbal placut ca alimentatia rationala de pe vremea lui Ceausescu. Un meci in timpul caruia i-ai multumit lui Zuckerberg ca a inventat Facebook. De nu avea Mark ideea asta, sigur ne refugiam pe OTV sau RTV sa mai radem putin.

Meciul a fost salvat de loviturile de departajare. Indigestia din timpul celor 120 de minute a fost compensata cu un gin tonic. Si, pana la urma, s-a dovedit ca executiile de la punctul cu var nu sunt neaparat o chestiune de loterie, cat de control, vointa si pricepere. Si ca, pana la urma, tot cel mai bun se impune. A fost un meci inestestic, dar Spania a avut, parca, un plus de vigoare. Portugalia a trait numai din executiile lui CR7. Ca la noi, pe vremuri, cand Titi Varga ducea Poli in spate cu loviturile libere, ca un veritabil Sisif de Banat…

Spania nu mai are splendoarea anilor trecuti, dar merge inainte din rutina, pricepere si valoare. O echipa care-si permite sa impuna ritmul in fata oricui, una in care trei dintre cei mai buni atacanti din Europa in ultimii zece ani lipsesc din felurite motive din primul 11. E vorba de Raul, David Villa si Torres!

O formatie mare castiga si cand nu joaca bine. Si mai invinge si cu noroc. Nu stiu de ce, insa tot granzii au bafta. E corect, oare? Cert e ca putini ne-am fi dorit ca seria de lovituri de departajare sa se incheie cu CR7 aratand catre intreaga omenire: “Calma… Calma…”. Asa-i?

 

Si daca…?

Uneori, fotbalul face dreptate. In semifinalele Euro 2012 au intrat echipele care au jucat cel mai bun fotbal si au cei mai buni jucatori. Nu stiu daca, in afara de Rusia si Croatia, ar mai putea fi cineva care sa pretinda ca merita sa fie in “Final Four”. Sferturile de finala au reflectat, prin rezultate, realitatea. Deznodamantul a fost just, de fiecare data.

Spania-Portugalia, respectiv Germania-Italia. Toata lumea (se) asteapta la o finala Germania-Spania. Aparent, cele doua forte ale fotbalului european sunt favorite. Dar… Sa nu uitam ca si in semifinalele Champions League, Real si Barca erau favorite. Ca toti ne asteptam la El Clasico. Dar, pentru ca asa e fotbalul, surprinzator, in cele din urma am avut Bayern-Chelsea. Nu a fost pe gustul tuturor, poate nu a fost drept. De aceea, putem sa intrebam si acum: si daca Portugalia….? Si daca Italia…?

Lovitura de departajare

Ambele echipe meritau calificarea in aceasta seara in aceeasi masura in care nu o meritau. Italia merita fiindca, totusi, a incercat sa joace cat de cat fotbal, fata de Anglia, oarecum plictisita, cu aerul ca este prezenta  pe stadion doar pentru a respecta eticheta. Italia nu merita pentru circul facut inainte de Spania-Croatia  si nici pentru glumele de liceu profesional facute de Buffon inaintea partidei cu englezii. Anglia merita calificarea, macar pentru ghinioanele ce le-a avut de-a lungul vremii, dar nu merita fiindca, in fond, nu a jucat mai nimic in Ucraina.

Ultima data cand Albionul a avut o echipa cu potential si, pe langa asta, chiar carismatica, a fost intre 1990 si 1998. De-atunci, pare-se ca aceasta nationala reprezinta un chin pentru toata lumea. Nu stiu cand s-a intamplat ultima oara ca un selectioner de la o nationala de asemenea talie sa plece cu cateva luni inainte de startul turneului din cauza unei polemici ce se putea clarifica in cateva minute. Aici a inceput si sfarsitul visului pentru englezi. A ajuns la carma formatiei un antrenor reputat, dar atat. La ultimele turnee, titlurile au fost cucerite de tehnicieni care venisera in post cu CV-uri impresionante. Rehhagel a fost campion in Bundesliga, Lippi a luat Champions League si Serie A, Aragones a luat La Liga si Cupa Intercontinentala, Del Bosque a castigat Champions League si Primera Division. Hodgson se lauda cu trofee in extraordinarul fotbal suedez, plus doua finale pierdute in Cupa UEFA.

Mai departe, la nivel de echipa un ghinion autentic a fost accidentarea lui Lampard. In absenta lui, Anglia nu a avut un dirijor veritabil, asa cum Spania are Xavi-Iniesta, Italia are Pirlo sau Germania are Ozil. Rooney a revenit in echipa tarziu, parca stingher, iar in rest, absolut nimic. Nicio stralucire, niciun jucator-surpriza. In fond, daca e sa fim corecti, Anglia a prestat un meci mediocru cu Franta, a castigat frumos, dar norocos cu Suedia, a batut Ucraina meritat, insa si cu ajutorul arbitrului, iar contra Italiei a evoluat…italieneste.

Englezii pot da vina pe eternul ghinion la loviturile de departajare. Tine de noroc, e drept, dar si de valoare. Anglia nu mai inseamna nimic la nivel de reprezentativa. Isi fabrica un Premier League magnific, glamourous, bogat. Investitorii stau la coada sa cumpere cluburi, fotbalistii straini se napustesc in Insula pentru a castiga contracte fulminante, televiziunile ofera miliarde pentru un spectacol unic. Premier League e cea mai puternica. Dar fotbalul englez unde e? Aici e lovitura de departajare ce Albionul nu o poate transforma.

 

Informatii noi dupa Spania-Franta 2-0

De la urmatorul „european”, Spania se va califica direct in semifinale, pentru a se evita cheltuielile inutile de organizare.

La urmatorul meci cu Spania, echipa care va reusi sa intre in posesia mingii va putea sa taie o panglica in mod oficial.

Jose Mourinho va fi angajat in mod automat la fiecare adversara a Spaniei. Secundul lui va fi Di Matteo.

Spaniolii i-au multumit in mod public lui Mircea Lucescu, inventatorul stilului tiki-taka.

Chuck Norris a spus ca el este singurul care ar putea opri Spania.

Arbitrii aditionali vor putea intra in teren pentru a-i ajuta pe adversarii ibericilor, in special la cornere.

Tiki-taka a fost decretata ca fiind o expresie incorecta din punct de vedere politic, avand in vedere ca unele echipe mai putin dotate din punct de vedere tehnic s-ar putea simti ofensate.

Echipa care va invinge Spania va primi premiul Nobel.

Lui Iker Casillas i se va permite sa urce in tribuna in timpul meciului, pentru a se fotografia cu fanii.

Pentru ca mai multi jucatori de valoare nu prind primul 11 al Spaniei, ei vor putea fi imprumutati la alte nationale, in timpul turneului.

La urmatorul turneu final, e posibil sa nu mai fie selectioner pe banca ibericilor. Nu este nevoie de antrenor, plus ca ar scadea cheltuielile, avand in vedere criza economica prin care trece Spania.

Deoarece se descurca si fara atacant, Spania ia in calcul posibilitatea de a nu expedia niciun sut pe poarta.

Un studiu efectuat de cercetatorii britanici a relevat ca spaniolii sunt cei mai „posesivi” din lume.

Fiecare echipa ce o va intalni Spania va avea dreptul sa dea lovitura de incepere la debutul fiecarei reprize, pentru a fi sigura de o posesie imbunatatita.

Angela merge mai departe

De multa vreme nu s-a mai inregistrat atata tensiune extrafotbalistica in jurul unui meci! Germania-Grecia a dat nastere la furii, frustrari, ironii, caterinci, mesaje subliminale, jocuri de cuvinte, colaje foto ingenioase. Discutii economice, strategice, ideologice. Fireste, David versus Goliat. Om bogat – om sarac. Angela Merkel, the „boogie woman”. Nemtii, oamenii rai si neintelegatori. Grecii, subjugatii marilor puteri nemiloase, dornice sa ia si ultimele resurse ale unei natiuni batute de soarta.

Elenii au intrat incarcati si incrancenati in teren. Prea incrancenati. Faulturi tari, peste limita regulamentului, nesanctionate insa drastic de o brigada destul de diplomatica intr-un  joc cu atata miza. Toata povestea a avut un efect secundar asupra grecilor. Excluzand momentul lui Samaras, Grecia a cazut victima propriei dorinte de victorie. Prea multa legenda la mijloc, prea multa mitologie strica uneori.  Nemtii au lucrat asa cum stiu ei. Cu precizie, echilibru si incredere. Pentru ei, a fost vorba de un meci de fotbal. Nu de o razbunare sportiva a unei rafuieli politice. Doar fotbal. Un sport in care general castigi daca esti mai bun si iti faci treaba  in mod profesionist. E simplu. Ca si plata la timp a taxelor si impozitelor.

Inainte de meci, Maradona dadea un exemplu: „Daca 300 de spartani au tinut piept asaltului celor 10.000 de soldati din armata persana, de ce nu s-ar infrunta de la egal la egal 11 jucatori cu alti 11?”. Asa este. Insa Diego nu a mai adaugat ca spartanii de care vorbea au murit cu totii in acea lupta.

De ce aceasta Spanie va fi greu de egalat…

Toti canta prohodul Spaniei. Nu sunt nici eu printre cei care cred intr-un nou triumf al ibericilor. Am scris inainte de inceputul Euro 2012 ca “La Roja” nu mai este atat de… furioasa ca in anii precedenti. E drept, nici jocul nu mai are stralucirea din 2008, poate nici cea din 2010. In acelasi timp insa, statisticile oficiale arata ca spaniolii au avut, in faza grupelor, cele mai bune cifre din toate cele 16 participante!

Indiferent de ce va fi, aceasta Spanie va fi una ce va intra in istorie. Una pe care sunt bucuros ca am vazut-o in toata splendoarea ei. Asemeni Braziliei 1958,  RFG 1972-1974, Italiei 1982, Argentinei 198-1990 si Frantei 1998-2000, aceasta generatie este una care a marcat o epoca. Mi-am dat seama de valoarea acestei Spanii dupa ce am citit un text din “Marca”, referitor la actualul lot. Astfel, in acest efectiv, 19 jucatori au cucerit Campionatul Mondial, 12 au castigat Campionatul European. La nivel de cluburi, zece au ridicat trofeul Champions League, 12 au fost campioni in Primera Division, trei au luat Europa League, opt au fost invingatori in Campionatul Mondial al cluburilor, iar 19 au in palmares Copa del Rey!

Nu stiu, poate voi fi contrazis, daca a mai existat vreo generatie care sa fie atat de… invingatoare. Si stiti ce e culmea? Ca intre 2008 si 2012, cand s-a atins apogeul performantei de catre spanioli, la nationala nu a jucat.. Raul. Viata nu este intotdeauna justa in totalitate…

Cechia, prea mica pentru Petr

Exista jucatori enormi care evolueaza in reprezentativa nepotrivita. Cu fotbalisti macar de medie europeana, Suedia sigur ar razbate pana spre semifinale, iar Ibrahimovic nu s-ar simti „overqualified” in nationala galbenilor. Parca si Modric ar putea intra in istorie daca ar avea langa el un Jarni sau un Suker.

Cech a inceput sovaielnic Euro 2012, dar in meciurile cu Polonia si Portugalia a reamintit de cel care a dus aproape de unul singur Chelsea spre gloria europeana. Omul cu casca a parut asemeni pilotilor de avion, singur contra proiectilelor lui CR7. In fata lui, niste jucatori decenti, dar atat. Jiracek e bun, insa alura sa de luptator medieval e simpatica pana la un punct. Cehia nu si-a putut depasi conditia. Nu poti merge infinit prin entuziasm, daruire, caracter si angajament. Trebuie sa ai si acel ceva care, cum zic priceputii fotbalului, „sa faca diferenta”. Nu poti sa compari actualii jucatori cu Panenka, Nehoda, Nedved, Berger, Smicer. Nici macar cu Koller. Nu ar fi o blasfemie, dar sigur ar fi lipsa de bun simt.

Portugalia a castigat nu neaparat prin stralucire, ci prin abnegatie si credinta in propria-i superioritate. Cristian Ronaldo a muncit, a tras, s-a enervat, a suferit si pana la urma a punctat printr-un gol mai putin latin. Centrare Nani in centrul careului, „cap” langa Cech. 1-0, nimeni nu are ce sa comenteze. Pana la urma, desi uneori nu ne place, valoarea isi spune cuvantul. O fi arogant CR7, dar e fotbalist!

In tribuna, Figo si Eusebio au sarit in sus la gol ca niste adolescenti frenetici. Amandoi au intrat in Olimpul fotbalului, dar nu au cucerit nimic la nivel reprezentativ. Au fost aproape, atat de aproape amandoi. Acum insa CR7 poate sa-i depaseasca. Nu e imposibil. Mai ales daca ai o echipa in care nu portarul e cel mai bun jucator. Nani, nani, Cehia…

Despre “scandalosul” subiect al arbitrajelor

De parca nu ar fi de ajuns ca ne certam zilnic pe tema arbitrajelor in campionatul intern, a venit pe capul nostru si polemica legata de deciziile proaste ale unor arbitri, la Euro 2012. O prima masura s-a si luat, la nivel oficial. Kassai, trimis acasa. Nu stiu ce vina o fi avut el la fazele de la Ucraina-Anglia, dar asa, de ochii lumii, da bine sa tai in carne vie, nu?

O astfel de decizie pare ca linisteste contestatarii, dar nu clarifica problema in sine. Uite ca nici aparitia arbitrilor aditionali nu rezolva mare scofala. Adica “aditionalul” (pfff, cum suna…) nu a vazut un gol clar al ucrainienilor. Asa cum asistentul nu a semnalizat o pozitie afara din joc cu cateva secunde inainte, la faza incriminata. Asa cum celalalt asistent nu a vazut un alt ofsaid al ucrainienilor, in prima repriza, pe un atac extrem de periculos. Asa cum croatii nu au primit doua penalty-uri clare, unul contra Spaniei, unul contra Italiei. Asa cum irlandezii nu au primit o lovitura de pedeapsa clara cu croatii. Asa cum grecii au fost frustrati pe buna dreptate in urma unor decizii gresite ale “cavalerilor fluierului” (cine-o fi inventat-o si pe asta?). Ca sa nu mai povestim de nenorocirile facute de arbitri impotriva Italiei si Spaniei la Mondialul din 2002.

Greseli de arbitraj vor mai fi, asta e clar. Nu inteleg insa de unde aceasta incapatanare  cu neintroducerea tehnologiei video. La cati bani se investesc in fotbal, aceasta chestiune ar putea fi implementata treptat la toate nivelurile. Ar evita controverse, polemici si scandaluri. Ar crea justitie in fotbal fiindca, in fond, un gol este opera muncii unei formatii. Sigur, penalty-urile si henturile ar avea foarte multe aspecte de ordin subiectiv la judecarea lor. Dar daca a intrat sau nu a intrat mingea, asta ar fi clar pentru toata lumea:)

Isi pierde fotbalul din farmec? Nu. La tenis, toata lumea e multumita cu modalitatea in care tehnologia isi face datoria. Aceasta marota cu pierderea farmecului tine la noi, care stam in tribune, facem pe neutrii si ne bucuram de “spectacol”. Ia intrebati-l de spectacol pe un jucator care marcheaza un gol, arbitrul nu il vede, iar formatia sa pierde un titlu de campioana. Plus o prima de vreo 100.000 de euro. Plus un contract major fie la clubul sau, fie la altul mai puternic. Fermecator, asa-i?

 

 

Hai sa fim lupii moralisti, ca da bine!

Dupa instalarea lui Reghe si hitul Dinamo-Barcelona, presa a gasit un alt subiect fierbinte. Brusc, dupa ani de zile, dezbatem intens problema intrinseca a copiilor si juniorilor. Niste tineri au calcat stramb la o actiune a echipei nationale, asa ca de cateva zile ne dam moralisti, luam o morga grava si preocupata si suntem interesati in mod categoric si sensibil de aspectul juvenil.

Usor, cu pianul pe scari! Brusc ne revoltam ca proletarii in anii ’50 ca niste pusti mananca pizza sau cartofi prajiti. “Incredibil, un fotbalist a mancat cartofi prajiti!” „Ce generatie ratata avem!”, „Manelisti!”, „Inca o echipa ce se iroseste”, curg titlurile si aprecierile. Bine, nu e normal ce s-a facut acolo, daca s-a facut la nivelul de care se tot vorbeste. Foarte bine ca federatia a luat masuri, chit ca nu imi dau seama daca sunt prea drastice sau nu. Dar noi, presarii, unde suntem in aceasta poveste? De unde ne-am napustit cu manie asupra unor tineri care, e drept, au gresit si, pana la urma, vor plati pentru prostiile comise?

Totul miroase a ipocrizie de Balcania! Hai sa ne intrebam retoric, ca la nivelul asta ramanem oricum… Ce a facut media in toti acesti ani pentru promovarea echipelor de copii, juniori si tineret? Ce au facut marile institutii de presa pentru  prezentarea conditiilor de pregatire la cluburile din Romania, de la Liga I la Liga III? Ce teme s-au dezbatut in gazete, ziare, site-uri etc. privind aspectele de instruire, selectie si educatie? Care talk-show important prezinta in mod periodic probleme de copii si juniori, exceptand emisiunile in care se prezinta scandalurile ce le-ar face tinerii fotbalisti? Care jurnale sau portaluri asa-zis majore prezinta saptamanal cronici, rezultate, clasamente la juniori? Cate editoriale se scriu pe astfel de subiecte? Cu exceptia unor surse locale (in zona noastra: Fotbal Vest, Sporttim, Banatsport si, mai nou, Druckeria) nimeni nu relateaza actualitatea la nivel juvenil! Nu veniti cu argumentul „Academiei Hagi”. Are parte de o promovare excelenta, dar e numai meritul lui Gheorghe Hagi! Rareori, apare cate un text in care se scrie lacrimogen despre cat de rau o duc juniorii de la un club sau altul. OK. Si, mai departe? Maine-zi, revenim la alte bufonerii.

Hai sa lasam ipocrizia la o parte si sa admitem ca singurele amanunte ce se relateaza sunt cele ce tin de un tanar talentat care e dorit de Real Madrid sau Juventus, de urmasul vreunui fost mare jucator sau, asa, in treacat, de vreo finala nationala la juniori A sau B. Se mai transmite cate vreun joc international, ne lamentam ca nu apare noul Hagi si cam atat.

Intr-adevar, este de discutat mult si bine pe tema „operelor” juniorilor suspendati. Insa media nu are si ea o responsabilitate, este drept, mica, dar voinica? De unde vine aceasta etica afectata, de unde apare acest aer superior-belicos  in conditiile in care tocmai marile site-uri si ziare promoveaza ciudatii, gagicile, manelistii si subvalorile? Cate stiri despre juniori apare la jurnalele de sport, indiferent de ora emiterii?

Suntem intr-un fel cu totii responsabili. Personal si eu cred ca in munca mea nu am facut suficient pentru o mai buna mediatizare a performantelor si activitatilor juvenile. Pe cat pariu ca dupa epuizarea acestui subiect nimeni nu isi va aminti ca exista juniori in Romania decat daca  un copil de 12 ani pleaca la Bayern sau un adolescent mingicar-tatuat danseaza pe manele intr-o bodega?