Monthly Archives: January 2014

Distribuirea citatelor nu te face mai cult!

Orice posesor de cont de facebook, dacă se respectă, a distribuit cel puțin o dată o fotografie cu câte-un citat profund din Octavian Paler, Paulo Coelho, Winston Churchill sau, ”Doamne, iartă-mă!”, Tudor Chirilă. Nu exiști pe facebook dacă nu ai aruncat, suspinând, un citat gen ”Timpul este un bătrân ce mereu se grăbește să devină tânăr”. Ca să nu mai amintim de îndemnurile motivaționale tip ”Dacă ai picat, înseamnă că ai căzut de undeva. Deci, poți să te urci din nou!”

Dragii moșului! E frumos când vă intersectați din când în când cu un monstru sacru al literaturii ori al gândirii mondiale. E mai bine așa decât să postați clipuri cu Salam sau Chorizo. Dar nu e suficient. Faptul că distribuiți un citat nu înseamnă că sunteți mai culți ori mai deștepți. E ca și cum dacă îți pui ochelari cu ramă neagră devii savant. Ei bine, nu sunteți.

Da, Paler a scris niște cărți superbe. Citiți-le! Dacă vreți să fiți culți și nu doar să păreți, ar fi bine să citiți măcar vreo 100 de cărți ”mainstream” din literatura clasică. Nu e greu, să știți. Unele sunt chiar faine. Și poți găsi în ele citate mai bune decât platitudinile virale!

Le găsiți și pe net, nu e problemă, ca să vă scutiți de un drum inutil la bibliotecă sau librărie, în cazul în care sunteți obsedați de ”gadget”-uri. Credeți-mă, după ce citiți ”Crimă și pedeapsă” vă veți simți mai împliniți decât după o cola băută la ultima cafenea deschisă în târg.

De fapt, cam asta e, din păcate, diferența. Pe vremuri, noi citeam cărți ca să descoperim citate. Astăzi, unii descoperă citate ca să citească (scuze de cacofonie) cărți.

Când ne părăsește un om

Când dispare un cunoscut, rămânem șocați și ne cuprinde un puternic sentiment de depresie. Ne amintim înduioșați de caracterul său ales, de felul său special de a fi. Ne rămâne imaginea unui om integru, darnic, sufletist, sentimental, pe care nu l-am apreciat la adevărata sa valoare. Niciodată nu vom uita glumele lui inegalabile, capacitatea de a lumina încăperea prin simpla sa prezență. Ne consolăm că de-acum încolo e acolo sus, cu îngerii și își va face mai departe meseria în ceruri. Va bea, va cânta, va scrie, va sculpta, va găti cu îngerii. În funcție de pregătirea profesională.

Brusc, uităm tot ce (nu) a făcut cât timp trăia. Uităm că îl bârfeam ca ultimele precupețe când ieșeam la băut cu alții. Nu ne mai amintim că-l terfeleam că nu are caracter, că nu are habar de meserie, că e un bețiv, că nu știe să se îmbrace. Nu mai reținem că treceam pe partea cealaltă a străzii când îl vedeam sau că nu răspundeam la mobil când îi vedeam numele pe ecran.

La despărțirea de el, ne încearcă un sentiment de vinovăție. Ne ține puțin, cât timp postăm un scurt ”R.I.P.” pe facebook. Apoi, treptat, revenim la răutățile noastre zilnice, după ce constatăm, filozofic, că ”asta e viața, nu ai ce să-i faci”.

Dincolo de messilieni și ronaldieni…

Exemplu de globalizare, dacă mai era nevoie…

În această seară, în Elveția, a fost decernat ”Balonul de Aur”, inventat de un ziar francez și apoi preluat de FIFA. Premiul pentru cel mai frumos gol poartă numele lui Puskas Ferenc, un maghiar care a jucat și în naționala Spaniei, și a fost câștigat de un jucător care este jumătate bosniac, jumătate croat și evoluează pentru naționala Suediei.

Trei într-o Barçă

Ciudat e fotbalul, uneori. Disputa dintre cele mai în formă echipe din țara campioanei europene și mondiale, ambele antrenate de argentinieni, a arătat ca o demonstrație științifică a perfecțiunii tactice imaginate din Italia. În loc de tiki-taka am văzut optzecismul din Serie A, când scorul de 0-0 la ”Pronosport” era la fel de previzibil ca apariția lui Ceaușescu la ”Telejurnal”.

Simeone a jucat foarte inteligent. Contra Barcelonei, oricine joacă riscant, fără să aibă armele necesare, pierde în 9,9 din 10 cazuri. Un eșec ar fi compromis în mare parte cursa pentru titlu. Barca, cu 3 puncte avans, plus meciul direct acasă, în ultima etapă, ar fi luat un avantaj moral greu de surmontat. Așa că omul care a creat un Atletico ancorat cu adevărat în mileniul 3 și-a calculat bine pașii. Nu a fost seara spectacolului, oricine se pricepe la fotbal acceptă asta. Și dacă într-adevăr aveau nevoie de panaramă, esteții puteau să caute pe youtube ceva secvențe cu ”Cirque du Soleil”.

De-acum, disputa pentru titlu va deveni o cursă de anduranță. Va rezista cine va avea nervii mai puternici, cine va administra mai bine lupta pe trei planuri, Primera-Copa-Champions League. Și, mai mult, va rezista acea echipă care va pune în aplicare cel mai bine postulatul ”campionatul se câștigă cu echipele mici”.

Acest 0-0 de predat la Coverciano are și o parte pozitivă. Dacă bate azi, Real se apropie la doar trei puncte de cele două care împart topul. Iar Primera s-ar anima, în sfârșit, după ce ani de zile a ajuns să fie comparată cu Scoția…

Diminutivofilia

Nu e prima dată când scriu pe tema asta, nu sunt nici singurul, dar nu voi înțelege niciodată fetișul unor persoane, în special de gen feminin, pentru utilizarea excesivă a diminutivelor. OK, când e vorba de bebeluși sau copii se poate înțelege. Însă mă apucă toți geții și tracii când aud unele…  cuvințele absolut delirante. În ultima vreme, parcă toți au luat-o razna cu ”micirea” cuvintelor.

Pe primul loc ar fi ”minuțel”. Interesant e că nu există secunduță sau orișoară. Care o fi diferența dintre minut și minuțel, chiar nu am habar. Poate o fi transpunerea  einsteiniană a teoriei relativității… Dacă șeful zice să vii în două minute, ți se pare că trece timpul repede până ajungi în birou. Dar când o gagică te anunță să o resuni în două ”minuțele”, zici că trece timpul așa de greu, ca și rezolvarea unei probleme de trigonometrie.

Poziția a doua este ocupată de oximoronicul ”măricel”. Adică mai mic, dar de fapt ceva mai mare. Pe locul trei, ar fi redundanțe gen ”mărunțel”. Oare cum poți oare compara măruntul cu mărunțelul?

Mai există și alte construcții barbare. Gen ”nițeluș”, ”puțintel”, ”puțintică”. Dar eu zic să nu disperăm. Nu e departe ziua când vom intra pe ”internetuleț”, vom da un ”click-uleț”, vom încerca niște ”downloadișoare”, iar când ducem copilul la ”grădi” vom da ”check-in-ulică”.

Ce trebuie să citești și să vezi. Părerea mea.

Sunt ușor întârziat cu topurile pe 2013, însă tocmai am finisat lecturarea unui volum de excepție. Iar clasamentul cărților (de toate genurile) care m-au încântat anul trecut a suferit, din acest motiv, o modificare CARE SCHIMBĂ TOT! Așadar, cele mai bune cărți citite de mine în 2013:

1. Andrei Makine: ”O femeie iubită”

2. Care Santos: ”Încăperi ferecate”

3. Carlos Ruiz Zafon: ”Prizonierul cerului”

4. Lucian Boia: ”De ce e România altfel?”

5. Camilla Lackberg: ”Copilul german”

 

Și cum toți avem ”plăceri vinovate”, vă divulg și un top 5 al serialelor văzute în 2013:

 

1. ”Ripper Street”

2. ”Ray Donovan”

3. ”The Killing”

4. ”The Blacklist”

5. ”Justified”

 

Notă: Din păcate, serialul ”Tanti Florica” nu a prins topul.

Ce observ în acest început de an…

…. că dacă s-ar interzice articolele despre femei, RFC nu ar avea despre ce să scrie. Ca și cu Tudor Chirilă. Ia-i marea și o să cânte despre munte.

… că să mergi în Antalya sau la schi în Austria nu mai e trendy. Acum e moda Dubaiului. Abia aștept să se deschidă planeta Marte. Să vezi atunci check-in-uri: ”Ce mișto e fără oxigen!”

… că lumea se plânge că nu are bani, dar ar fi în stare, de sărbători, să se bată și pentru un poster cu Alexandru Arșinel. La reducere, firește.

… că nu mai pot să mă uit în ochii trecătorilor. Toți butonează la telefon sau ”slide”-uiesc cu degetul obscen.

… și că-n 2014 vom fi cu toții mai buni. În primele două săptămâni.