Monthly Archives: April 2014

Țipătul rebel

Campionatele importante din Europa au un scenariu deja previzibil. Două-trei echipe megapotente din punct de vedere financiar se duelează în fiece an. Chestiunea titlului este consecința bugetului – e deja un truism. Se formează tot mai mult o castă a ultrabogaților. Real-Barca în Spania, Bayern-Dortmund în Germania, Chelsea-City-MU în Anglia, PSG-Monaco în Franța, Juve-Milan-Inter în Italia, Porto-Benfica-Sporting în Portugalia. Un G14 sau G18 al fotbalului. Restul e tăcere ori mici triumfuri temporare. Când costurile unui jucător, cu transfer, salariu și taxe ajung să fie cam cât PIB-ul unei țări din lumea a treia, ce să mai zici?

Și totuși, în acest an s-ar putea că în Anglia și Spania să avem parte de surprize. Liverpool și Atletico sunt foarte aproape de dărâma zidul construit în Olimpul Marilor Stăpâni. La început au fost privite cu simpatie. Apoi, cu interes. Acum, încep să irite. Vin întrebările: ”Și dacă, totuși..?” Liverpool a luat ultimul titlu în 1990, pe când la noi erau la modă blugii ”Pyramid”. Atletico a câștigat ultima dată La Liga în 1996, tocmai când era se dansa în draci pe piesa ”Macarena”.

Să ne înțelegem. Liverpool și Atletico nu sunt cluburi sărace. S-au globalizat și ele, dar pare că nu și-au pierdut ceva esențial. Farmecul specific. Sufletul tribunei. Efervescența suporterilor. ”Anfield Road” și ”Vicente Calderon” sunt locuri ale unor iubiri necondiționate. Două exemple dovedesc unicitatea celor două branduri. Statornicia lui Steven Gerrard, cel care a refuzat să plece la contracte mai bune sau cluburi mai performante, pentru a rămâne la clubul inimii sale. Chiar dacă nu a luat titlul național. Dincolo, la Atletico, în 2001, când echipa a retrogradat în Segunda Division, aproape 40.000 de oameni și-au făcut abonamente. Umilințele în fața vecinului nabab numit Real Madrid nu au creat complexe. Ci energii nebănuite care au reconstruit clubul.

Un eventual triumf al lui Liverpool sau Atletico ar însemna o revanșă a iubirii. Fiindcă ele sunt două echipe ”that will never walk alone”. Muy certo.

Chestii light, de duminică

În cursa pentru dezarmare, războinicii au fost convinși să renunțe la puști după ce le-am pus pistoalele la tâmple.

Europenii nu se iau de ruși, de teamă să nu toarne Gaz(prom) peste foc.

Premieră în învățământ. La cursurile de educație sexuală vor avea acces, pentru documentare, și profesorii.

Sunt născut să trăiesc pe picior mare. Port 46 la încălțări.

Pe vremuri, eram stresat că dacă ai carte, ai parte. Acum, contează doar să I phone.

Se zice că în vin e adevărul. Din păcate, rar mai găsești un vin adevărat.

Xeroxul e clar mai performant. Însă cum se face că hârtia de indigo niciodată nu rămânea fără cartuș, nu se bloca sau nu ieșea din priză?

Ciudat. Înainte-vreme, în muzica pop apărea o piesă faină și așteptam să iasă și clipul. Acum apare clipul și ne întrebăm când va apărea și piesa.

S-a terminat cu aruncatul pungilor cu apă în capul trecătorilor, cu sunatul la ușă și apoi fuguța, cu plantarea de capcane pe trotuare. Internetul le înlocuiește pe toate cu succes.

Să spui că te pricepi la fotbal doar că vezi meciuri de 40 de ani e ca și cum ai zice că știi să dirijezi o orchestră numai fiindcă ai ascultat toată viața Mozart, Bach și Haydn.