Monthly Archives: May 2014

Inima

Specialiștii vă vor spune că arhitectul Simeone este cel care a desăvârșit minunea Atletico-2014. Că este un maestru al organizării tactice, că a inspirat campioana pe 2014 cu determinarea și sacrificiul pe care le arăta ca fotbalist. Că Diego Costa a fost omul decisiv, că Godin, Arda Turan sau Courtois au fost protagoniștii unui sezon memorabil. Se poate zice și că este rodul unei administrări înțelepte, răbdătoare, dar și curajoase a clubului, în ciuda problemelor financiare din acești ani. Da, Atletico este un exemplu de succes, este dovada că poți câștiga trofee mari și fără să fii din prima linie a fotbalului megabogat.

Însă Atletico nu ar fi fost ceea ce este astăzi fără Inimă. Fără acei suporteri care își iubesc echipa mai mult decât orice. Nu vreau să cad în expresii banale, dar dragostea față de Atletico este ceva aparte. Este acel ceva care te face să înduri meciuri chinuitoare prin 2001 cu Ferrol, Jaen sau Badajoz. Ori să suferi ani la rând în timp ce Real te bate când și cum vrea. Să cânți cu lacrimi în ochi pentru Pablo Ibanez, Mirsad Hibic sau Seitaridis, în timp ce rivalii cheltuiesc averi pentru a aduce Ronalzi, Neymari sau Zidani. Să pierzi acasă cu Gijon sau Santander, în vreme ce vecinii tăi îți râd în nas în timp ce adune cupe pe bandă rulantă.

Da, grandoarea unui club este dată de sala de trofee, de uriașii jucători, de popularitatea globală, de marketingul inteligent, de bugetul macroscopic…  Însă toate pălesc atunci când te doare Inima. Ei bine, Atletico niciodată nu a mers la doctor…

 

P.S.: Imaginea a fost surprinsă, la pauza meciului de la Barcelona, într-o biserică spaniolă (foto: www.abc.es)