Monthly Archives: March 2015

Libertatea de exprimare, bitch style

Bun, din start vă spun că nu sunt de acord cu exmatriculările unor elevi doar fiindcă au făcut caterincă mai mult sau mai puțin decentă de profesorii lor. Știți că, recent, niște copii de la un liceu clujean au fost ”eliminați” fiindcă au creat niște meme-uri cu dascălii lor. Unele dintre ele au fost haioase, altele – cam porcoase. Dar, repet, nu agreez soluțiile inchizitoriale. Mai mult, din ce am auzit, se pare că exmatriculările au fost între timp anulate.

OK, să admitem că toți am fost niște mici teroriști față de profesorii noștri. I-am cam enervat, făceam și noi glume, unele deștepte, altele mai puțin inspirate. Problema e până unde e o glumă acceptabilă la acest nivel. Adică da, dăm porecle, facem referiri la mici vicii sau varii defecte fizice, mai râdem de vârsta matusalemică a ”profei”. E bine ca umorul să existe de la o vârstă timpurie, chiar să fie încurajat. Însă unde e limita, ca-n povestea cu Charlie Hebdo?

Cam pe unde e demnitatea profesorului, plătit și așa la mișto, ca în meme-uri? Cam unde este linia care demarcă respectul ce trebuie să existe între magistru și discipol? Să extrapolăm discuția și să ne imaginăm că sunteți directorul unei companii și vă treziți cu niște ”meme”-uri pe seama dvs. Unele mișto, altele cu niște cuvinte ce nu există în dicționar. Hmmm, ce faceți, le dați share și îi bateți pe umeri pe subalterni? Sau să zicem că tatăl sau mama dvs. lucrează în învățământ și vedeți niște poze ”dăștepte” cu ei pe facebook? Hăhăiți sau vă supărați? Hai, fiți sinceri. Dați like și share?

Ca-n orice ”scandal”, adevărul e undeva la mijloc.Sunt unul din cei care cred că actuala generație este una mai dezghețată, mai deschisă la nou, mai ageră la minte. Însă unele principii nu trebuie beștelite doar de dragul ”caterincii” sau răzbunării ieftine…

În fine, am mai citit că unul din cei (inițial) exmatriculați ar fi scris că atmosfera din liceul respectiv e una de Auschwitz. Sincer, asta mi se pare cea mai proastă glumă, dacă nu chiar e o jignire la adresa unor oameni ce au murit sau suferit în condiții groaznice. Dar, nu-i așa?, trăiască libertatea de exprimare!

P.S.: Deseori încerc să îmi imaginez cam cum ar fi reacționat acești adolescenți furioși, traumatizați de școală și pontoși dacă prindeau vremea lui Ceaușescu și trebuiau să meargă la cules de porumb așa, pe la 7 dimineața în luna octombrie? Sau să stea vreo 5-6 ore în soare să creeze un mozaic socialistoid în onoarea lui Ceaușima? Că văd că tare traumatizantă viață de liceu au…

 

De ce lumea e supărată și când lucrurile (par) să meargă bine?

România e pe primul loc în grupa de calificare pentru Euro 2016, după ce s-a desfășurat o jumătate din jocurile preliminare. Dacă în urmă cu an cineva prezicea acest lucru, cu siguranță era considerat prea entuziast. Orice susținător al naționalei ar fi acceptat necondiționat această ipoteză. Mai mult, ar fi caracterizat ca excepțională această variantă, în condițiile în care naționale precum Olanda, Belgia, Spania, Italia, Rusia sau Danemarca nu ocupă, deocamdată, primul loc în grupele lor. Dincolo de grupa mai mult sau mai puțin ușoară care ne-a fost hărăzită, lumea ar fi fost perfect mulțumită cu actuala situație. Și, dacă ne gândim bine, dacă Dzsudzsak nu ar fi fost inspirat la acea lovitură liberă de pe Arena Națională, azi România avea punctaj 100%…

Dar, cu toate acestea, lumea e supărată. Mai mult, un jucător al reprezentativei este întâmpinat cu ostilitate la un meci de pe teren propriu. Că o fi stelist, dinamovist, rapidist, prea puțin contează. Mulți nervi, contestări, analize ”cu schepsis”. E normal să fie așa? La prima vedere, nu. Dar, ce zace dincolo de această vehemență? Lumea a devenit rea, brusc și irevocabil, se mulțumește cu puțin, s-au schimbat oamenii, microbiștii au devenit prea pretențioși? By the way, știați că România ocupă locul 14 în clasamentul FIFA, o ierarhie relativă, este drept, dar totuși e acolo sus…?

Toți cei care avem mai mult sau mai puțin tangență cu lumea fotbalului trebuie să admitem un lucru: acest sport are tot mai puțină credibilitate. Tot ce s-a întâmplat în ultimele decenii a contribuit la această stare. Degenerarea situației financiare, dispariția unor branduri naționale sau regionale, scăderea nivelului tehnic, imaginea prost gestionată… Ar fi doar câteva din lucrurile care au creat o reacție de respingere din partea spectatorului. Nu contează că sunt de vină cei din interiorul fenomenului, că responsabilă e… ”criza economică” sau că ”statul nu sprijină sportul”. Suntem într-un moment în care tot mai multe cluburi intră în insolvență, mediul de afaceri evită să se implice, o serie de grupări se confruntă cu probleme de identitate juridică, sportivă etc…

Reacția publicului, asta însemnând tot, începând de la absența de pe arene până la vehemența manifestată la jocurile importante, trebuie să ne învețe minte. Când un actor joacă prost, lumea de la teatru îl huiduie nu pentru că nu se pricepe la dramaturgie, ci pentru că i se pare că artistul ori regizorul nu sunt competenți. Aș vrea să fac și o altă comparație, dar e vulgară. Știți faza cu ”femeia e de vină”.

Măcar de-om învăța ceva din tot ce se întâmplă în această perioadă. Deși sunt cam sceptic… Concluzia: nu publicul e de vină. De-aici trebuie să înceapă povestea…