Monthly Archives: April 2015

Innocent bystanders

Pe lângă problemele de matematică ale elevilor singaporezi, în aceste zile a devenit viral un clip cu o duduie ce fumează dintr-o țigară electronică și este agresată de un pensionar revoltat, într-un mijloc de transport în comun din București. Între ”hahaha”-urile și revoltele de rigoare, persistă câteva nedumeriri, dar și certitudini:

1. ”Innocent bystanders!”, așa urla avocatul Jackie Chiles în ultimul episod din ”Seinfeld”, când îi apăra pe cei patru protagoniști ai serialului. Elaine, Jerry, George și Kramer fuseseră reținuți după ce au filmat o tâlhărie pe stradă. Adică erau un fel de martori inocenți. Întrebarea e ce în măsură e OK să filmezi o astfel de agresiune fără să intervii. Ce e mai important? Să înregistrezi o acțiune ilegală, în fond, pentru a o distribui apoi în spațiul virtual sau să sari în apărarea persoanei lovite? Voi ce ați fi făcut? Să filmezi așa ceva este din datorie față de cetățeanul virtual sau un fel de voyeurism anti-gerontofil?

2. Baistănderii din vehicul constituie însă crema poveștii. Există chiar un tânăr care ba se ferește, ba se hlizește, ba se dă din calea pensionarului justițiar. E ceva inedit pentru el. Nu e problema lui. Nu e implicat. Sunt însă convins că ”pe net” este extrem de viteaz și e genul care merge la meci și îi bălăcărește pe toți cei de pe teren, pentru a-i arăta prietenei ce glumeț și ”dăștept” e el. El e doar prototipul ideii înrădăcinate de decenii în România: ”Nu te băga, nu e treaba ta!”

3. Revoltatul de profesie. Proliferează un nou gen de cârtitori. Sunt personaje cu vârstele de cel puțin 55 de ani, cei care pe vremea comunismului au tăcut mâlc și acum își varsă frustrările și andropauza pe oameni (ne)vinovați. Femeia cu țigara electronică este exemplul care strică rutina și banalitatea ce asigură liniștea acestor inși. Recent, am stat la o coadă pentru a plăti niște utilități. O tânără era la casierie, fiind singura care lucra la ghișeu la acea oră. Ghinion: o coadă de circa 20 de oameni supărați că ”nu deschideți mai multe ghișee, domle!”. Biata fată era suduită, ba de cei nemulțumiți că ”vreți să ne păcăliți, mă mut la UPC!” sau ”ce încet merge coada!”. La un moment dat, i-am spus unui cercopitec ce spumega și bombănea de minute întregi că fata nu are nicio vină că e singura la casierii, că dacă ne certăm stăm mai mult până să plătim, în fine, chestii din astea de logică elementară. Replica a fost una abracadabrantă: ”Aha, o aperi! Ție îți convine, se vede că o duci bine!”. Firește, nu avea cum să sară la mine, având în vedere că mama m-a făcut solid, dar trebuie să admiteți că această declarație proletar-egalitaristă face tot…

Certitudini? Lumea e tot mai isterică, invidioasă, ostilă, agresivă. Dar ce vă mai mirați de femeia altoită în troleibuz? Atâta vreme cât lumea e gata să se ia la bătaie în biserică de Paște, orice discuție e inutilă…