Monthly Archives: September 2015

10 de locuri de 10 :) UPDATE

Textul meu legat de locurile timișorene de care îmi e dor a avut un impact bun. Mă bucur că Lucian Lipovan (http://lipovan.ro/10-locuri-de-care-mi-e-dor-din-timisoara/) s-a raliat ideii și a expus, la rândul său, locurile care l-au fascinat.
Ar fi nedrept față de frumoasa noastră Timișoară să spunem că și-a pierdut din locurile fermecătoare. Revin aici cu o postare ca să amintesc zece locuri care îmi plac în orașul nost':

1. Stadionul ”Dan Păltinișanu”
2. Terasele din centrul orașului, în luna iulie, pe la ora 10 dimineața
3. Sălciile de lângă Bega, între podul Mihai Viteazul și podul Michelangelo
4. Parcul Poporului
5. Frizeria de pe strada Alecsandri, acolo unde mai dai peste câte un ”vintage” frizer cu care discuți despre fotbal și politică.
6. Sala de Sport nr. 2, transformată în spațiu teatral. E ceva aparte. Mie îmi place :)
7. Străzile din Iosefin, unde încă te mai simți ca în anii’80 când mai vezi o poartă veche, vreun magazin neupdatat la timpuri plus desenul interbelic cu ”rochii de mireasă”.
8. Freidorful
9. Fratelia
-ceste două cartiere care încă nu sunt influențate de mileniul 3
10. Biserica Notre Dame din spatele Colegiului Bănățean.

10 locuri de care mi-e dor în Timișoara

  1. Jazz Club. Tunelul de sub podul de la Piața Maria, acolo unde în special în weekend se adunau toți boemii, intelectualii cu sacouri cafenii, profesorii universitari, scriitorii, poeții, studenții, jurnaliștii, pictorii, sculptorii, poeții plus noi toți, ceilalți ratați. Jazz Club, cu Butoi și regretatul Kamo, cu acel ”vagon” în care până la pult trebuiasă treci printr-un infern de fum. Jazz Club, cu terasa de vară unde stăteai până la 4-5 dimineața și priveai cum adoarme Timișoara.
  2. Terasa Orlovi. Strada Brediceanu, colț cu Circumvalațiunii. A.k.a.”subredacția” ziarului ”Timișoara”. Seri memorabile cu poliști actualmente răspândiți de la Niș până la Toronto.
  3. Lacto-Bar. Da, ca toți nostalgicii optzeciști suspin când trec prin centru, pe lângă McDonald’s.
  4. Cinema ”Arta” din cartierul Iosefin. Admit că mergeam să văd filmele cu Piedone, să văd seria ”Liceenilor”, mai un ”Rocky” sau ceva cu ”bătaie”. Aș fi penibil să spun că de atunci eram fan Kurosawa sau că flirtam cu dizidența căutând să văd ”Faleze de nisip”. Asta e, alea erau vremurile și aia visam. Să pot să-i bat pe toți!
  5. Stadionul ”UMT”. Cu tribuna de lemn, poate ultima noastră legătură cu fotbalul care a fost odată, de parcă nu ar fi fost niciodată.
  6. Birtul ”Subway”. O dată am fost în locul ăla. De-atunci, nu am mai trecut pe acolo. Erau mulți rockeri care nu prea iubeau depeșiștii. Dar tot era un loc aparte.
  7. Vaporul ”Pelican”. Mai ales în perioada în care funcționa și în sistem de bar. Odată, Oscar Berger, pe la 5 dimineața, a cântat ”My Heart Will Go On” lângă catarg. Chestia asta a depășit, oricum ai lua-o, faza cu ”Beginning of a beautiful friendship” din „Black cat, white cat”.
  8. Restaurantul ”Stadion”. Acum e stație OMV, lângă Casa Tineretului. Eram alături de un unchi de-al meu (fie iertat!). Am reținut că erau poate sute de halbe de bere și că visam că într-o zi o să beau și eu acolo. S-a împlinit visul, acum pot să beau și kinley dacă vreau.
  9. Serile Depeche de la ”Park Place”, adică 2MV. Pe undeva prin prima jumătate a anilor nouăzeci, undeva la granița dintre oboseala comunistă și haosul ”capitalist”.
  10. Karaoke Simpsons, din Complex. Acolo unde, pe la 23-24 de ani m-am simțit o combinație de Sinatra, Gahan și Cristi Minculescu.

Eh, și ce dacă nu mai sunt astea, avem atâtea birturi, restaurante sau cluburi la dispoziție… Timp să ai, bani să ai, nu?

Lăsați rugby-ul. E frumos și îi stă bine așa.

În aceste zile nu exiști pe facebook dacă nu postezi ceva despre rugby. Poate una dintre cele mai frumoase discipline sportive! Nu am fost niciodată un mare urmăritor de rugby, dar mereu i-am admirat pe practicanții acestui sport, pe cât de palpitant, pe atât de periculos. Cum, în general, am un respect aparte pentru toți sportivii adevărați.

Bun, revin la chestia cu facebook. Cam fiecare al doilea cetățean simte nevoia să clameze că este ”stejar”, că sportul ăsta e senzațional, că fotbaliștii ăia gelați, figuranți și supraplătiți sunt neica-nimeni față de vitejii cu balonul oval. Că da, dacă pierzi la rugby cu 56-3 e mai onorabil decât ce se întâmplă cu ”ăia” care fug după bășica rotundă și fac un egal cu Belarusul. Că imnurile sunt mirifice, că lumea cântă ca în operele verdiene, de parcă pe ”Olimpico” sau ”Anfield” sunt niște nunți cu maneliști și țambalagii.

Frații mei, fiecare sport are farmecul său. Baschetbaliștii nu sunt cu nimic mai puțin bărbați decât fotbaliștii doar fiindcă în acel sport se dă fault la o infinitezimală atingere. Ori că înotătorii sunt niște fătălăi față de handbaliști!

Savurați spectacolul numit rugby. Atât. Cât îi privește pe cei din Timișoara, mi-aș dori ca echipa de aici, care în curând nu va mai avea loc de trofee în sediul clubului să aibă parte de o și mai mare susținere decât o are acum. Fiindcă merită să fie încurajată acolo, pe stadion, nu pe facebook unde toți ne-am născut niște caterincoși de talie mondială.