Monthly Archives: October 2015

29octombrieblog1

Clujul, categoria fetiș

Noi, timișorenii ne-am dezvoltat în ultima vreme un fetiș legat de Cluj. Acolo se întâmplă orice, la noi nu vine nimeni, acolo îs baluri, festivaluri, valuri la Untold, la noi e plictiseală totală.

Drept este că în ultima vreme Clujul a devenit un pol important de evenimente în zonă. Însă dacă ești corect și privești chestiunea fără patimă politică vei constata că toate astea se întâmplă de când în orașul de pe Someș (da, clișeu, sorry…) s-au înălțat un stadion, respectiv o sală de sport de nivel internațional. Or atragerea unor vedete mai mult sau mai puțin tomnatice este strict legată de niște condiții pentru 2015. Să fim onești, un concert măcar cu Roxette unde poate fi organizat ca lumea în Timișoara? Ca să nu amintesc de vreun DJ care vine cu laptopul și patru luminițe spre extazul a zecii de mii de oameni care vor să pucia henzap în di er? Avem spații pentru așa ceva, avem stadion de 8 stele sau sală de nivel supersonic unde ne putem desfășura?

Eu zic să ne cabrăm și să ne luăm la întrecere cu clujenii când se va milostivi cineva de noi și vom avea și noi astfel de condiții. Și până atunci să ne mulțumim cu festivalul rock din weekend-ul ce urmează, cu un Exit, cu un festival de jazz, cu Plai. Știu, e nașpa că nu avem Untold.  Dar ce-ar fi dacă până la David Guetta și Beyonce am devenit un oraș al festivalurilor de nișă? Că și așa noi am fost mereu mai speciali…

By the way, veniți la Festivalul Rock? Că și așa nu se întâmplă nimic în Timișoara, nu?

magdeburg1

Cum ar fi arătat Cupa Cupelor în 2015?

În 1999, fiindcă nu mai era o competiție așa de atractivă, zice-se, Cupa Cupelor a fost desființată. S-a găsit o formulă de contopire a acestui turneu cu Cupa UEFA, rezultând actuala Europa League. Astfel, Cupa Cupelor, destinată câștigătoarelor cupelor naționale a intrat în legendă, dobândind odată cu trecerea timpului o aură nostalgică, spre dulce-amarul oftat al romanticilor fotbalului.

Desigur, din punct de vedere financiar și al marketingului, crearea Champions League și a Europa League reprezintă o mare lovitură. Însă dispariția Cupei Cupelor a adus de la sine, cu foarte mici excepții, cum e cazul britanic (sau, poate, cel francez) o decădere a interesului pentru cupele naționale.

Niciodată nu va mai exista această competiție, dar nu strică să ne întrebăm cum ar arăta astăzi ”tabloul” în Cupa Cupelor. Luând sezonul ce s-a încheiat în vară, ar rezulta că formațiile cele mai puternice care ar fi participat ar fi fost Athletic Bilbao, Arsenal Londra, Wolfsburg, Groningen, Sporting Lisabona, IFK Goteborg, Șahtior Donețk! În linia a doua, ar intra FC Sion, Koper, Dundee United, Lokomotiv Moscova, Legia Varșovia, Ferencvaros, FC Copenhaga, Slovan Liberec, Club Brugge, Austria Viena, Bursaspor. Nu sună rău, nu?

Avantajul și frumusețea Cupei Cupelor stăteau în faptul că venind din competiția K.O. o formație minusculă putea ajunge repede în atenția lumii, fără să fie nevoie de bugete de sute de milioane de euro ori investitori megapotenți. Reamintim că putea ajunge în C2 și o finalistă de cupă națională, dacă învingătoarea devenea campioană în același an. Așa, de pildă, a ajuns FC Baia Mare să joace în 1982 cu Real Madrid! De-a lungul vremii, acest trofeu a fost cucerit de Slovan Bratislava, Magdeburg (foto), Dinamo Tbilisi, Aberdeen sau Mechelen. În finale au ajuns Royal Antwerp, MTK Budapesta sau Fortuna Dusseldorf. Iar una dintre cele mai frumoase clipe din istoria fotbalului a  fost cea din ultimul act din 1995, când Nayim marca un gol imposibil contra lui Arsenal, în minutul 119…

Cupa Cupelor era ultima dovadă că fotbalul este un sport în care oricine poate să ajungă pe scena triumfului și să se simtă numărul 1. Ultimul semn că toți suntem egali în fața fotbalului! Imaginați-vă ce ar fi însemnat azi pentru Universitatea Cluj și Auxerre, finaliste în cupele naționale și aflate în divizii inferioare în ciuda unei susțineri locale intense, o participare într-o competiție internațională!

Ca un corolar, ca un joc cinic al destinului, echipe care au cucerit Cupa Cupelor de-a lungul vremii sunt acum în decădere ori în plan secund. Glasgow Rangers, Parma, Sampdoria ori Zaragoza suspină încă după frumoasele nopți de glorie ale Cupei Cupelor…

 

11-le ideal al dislike-urilor

Puteți să vă supărați, dar astea-s cele 11 chestii care mă seacă pe facebook. Dacă vă simțiți, ștergeți-mă din listă.

1) Înainte de toate, chestia cu pricina se cheamă ”facebook”. Adică, mai pe șleau zis ”cartea cu fețe/cartea chipurilor”. Deci, în mod logic te înregistrezi acolo să te vadă lumea, prietenii, să îți regăsești colegii din liceu ori facultate, să te faci cunoscut, să interacționezi profesional. Dacă nu postezi decât poze cu apusuri de soare ori îți lași la poză de profil un contur și utilizezi pagina doar pentru ”peeping” , chiar nu are sens să ții ocupat un spațiu. Părerea mea!

2) Un like mie însumi. Băej nebun? Nu văd sensul autolike-uirii la poze ori postări. Tipul ăsta de narcisism se poate rezolva cu o poză proprie pe desktop sau cu poster în cameră. Tuturor ne place de noi înșine, asta nu înseamnă că întreg universul trebuie să știe.

3) Etichetarea de sărbători, în poze sau desene cu brazi, prințese, cafele aburinde sau știu eu mai ce. Mi se pare cea mai obositoare treabă. Dacă într-adevăr ții la mine și chiar te gândești să îmi transmiți o urare, lasă-mi mesaj privat. Nici nu trebuie să fie personalizat. Dai copy-paste și gata. Așa, banalizezi o urare, plus că devii și enervant să-ți apară notificări cum ai fost etichetat într-o fotografie idilică, alături de miei și molizi.

4) Nu mă baga în grupuri! Adică dacă tot vrei să beneficiezi de numele meu sau să îți crești audiența, măcar întreabă-mă dacă vreau să mă înscriu într-un grup ce se potrivește cu pasiunile sau interesele mele profesionale. Nu am chef să mă încarc cu notificări pe teme ce mă depășesc și obosesc, de la astrologie la papetărie.

5) Pozele cu mâncarea sunt acceptabile până la un anume punct, dacă măcar sunt făcute ca lumea. Am pus și eu niște fotografii la un moment dat, până m-a tras cineva de mâneca. Deci, măcar străduiți-vă să fie lumină bună și să fie cât de cât făcut ”mezanplas”-ul. Și apropo, NU puneți poze cu grătare, cu fum, cu cârnați, cotlete, coaste sfârâind. E scârbos.

6) Fără invitații la jocuri!

7) Copierea poantelor altora, fără specificarea sursei.

8) Postările gen ”știu că mă vorbeși pe la spate!” Fără să dai nume. Bă, adică dacă știi sigur că X-ulescu te bălăcărește, du-te și zi-i: ”Fraiere/fraiero, mă bârfești! De ce?” Așa, faci exact ca ăla care te sapă. Nu ai tupeu.

9) Like-uri la accidente, nenorociri și decese. Adică, serios, de ce ai da like la un accident de circulație? OK, dai share la informație, dar ”like” înseamnă să îți placă. Ce e de apreciat la niște oameni care au murit sau au rămas infirmi pe viață?

10) Învățați: nimeni nu dă bani la oameni bolnavi în contrapartidă la un like. Nu există așa ceva. De aceea, nu deprimați oamenii și nu îi îndemnați să distribuie poze sfâșietoare cu copii ce suferă de boli incurabile. Rugați-vă pentru ei sau contribuiți direct în conturile asociațiilor care se ocupă de copii bolnavi sau de oameni cu felurite probleme…

11) Postarea de articole de pe site-uri dubioase ca și credibilitate ori seriozitate. Chiar nu v-ați săturat să aflați că noi am construit Taj Mahalul sau că Iisus vorbea cu accent moldovenesc? E bine să existe alternative la presa mainstream, însă totuși cântăriți bine sursele de pe care vă informați. Apropo, când învie Ceaușescu? E la fel de bine, cu Elvis prin Havana?

Citat-Arsenie-Boca

Și eu simpatizez cu Boca Juniors

Înainte de toate, trebuie să vă spun că, deși sunt om religios, îmi displac și mie exacerbarea evlaviei și exagerarea ce ține în această perioadă de adorarea simbolurilor creștine. Am crescut într-o familie catolică, am mers constant la biserică. Tocmai de asta consider că a crede în Dumnezeu înseamnă un act intim, o relaționare interioară cu Divinitatea. Nu trebuie să urli în gura mare că ești creștin, să îți pui ”n” poze pe facebook sau să faci bravadă pe teme religioase.

Da, știu că există și o inflație de fotografii, cărți, DVD-uri etc pe tema Arsenie Boca. Da, știu că devine obositor pentru unii și distribuirea obsesivă pe facebook de ”memes” cu Boca. Însă așa cum cei cu ”mintea deschisă” și ”neancorați în obscurantism” îți spun că nu trebuie să fii împotriva lucrurilor care nu îți afectează viața în mod negativ direct sau indirect, mă-ntreb, în fond, care e problema? Nu este dreptul oricărui om să creadă în ce vrea? Dacă la povestea cu finanțarea publică a bisericilor înțeleg poziția drastică a unora, nu văd de ce un cetățean trebuie miștocărit doar pentru credința lui? Faptul că eu cred în minunile lui Arsenie Boca te afectează pe tine cumva, din punct de vedere financiar, moral, social?  Dacă eu distribui zece poze pe zi cu Arsenie Boca poți să mă scoți din lista de prieteni de pe facebook! Cu ce te jenează prezența a 10.000 de pelerini la Prislop? Ți-a luat Boca banii din buzunar? Așa cum tu ai voie să fii ateu, liber-cugetător, să crezi în extratereștri, să fumezi cinci pachete de țigări pe zi și să-ți masacrezi plămânii, așa am și eu voie să îmi pun postere cu Boca prin casă. Inclusiv să-mi tatuez pe braț citate.

Este dreptul fiecărui om să creadă în minuni, să dea bani la mănăstiri, să pupe moaște, să meargă cinci kilometri pe jos, dacă asta crede el de cuviință. Sunt oameni pentru care asta este singura speranță. Ei sunt dezamăgiți de mizeria cotidiană, de lipsa perspectivelor, de tot sistemul din jur, de discursurile politicienilor. Credința este singurul lucru care le-a rămas. De ce i-ai condamna pentru asta?

În final, două lucruri pentru cei cărora li se pare ”cool” să bălăcărească Boca-mania: 1) Ați citit vreodată vreo carte despre Arsenie Boca sau vreo culegere de texte de-ale lui? 2) Știați că acest teolog și artist plastic a fost prigonit și torturat de Securitate?

img_0620

De ce nu se mai scriu cărți despre sport?


Fac parte din generația care a crescut cu ziarul ”Sportul”, revista ”Sport”, cu săptămânalul ”Fotbal Vest” (vesticii știu de ce!) și cu volumele scrise de Ioan Chirilă. Cred că toți șaptezeciștii sau optzeciștii s-au îndrăgostit de fotbal și de scriitura sportivă savurând paginile lui ”Nea Vanea”. Și acum încă profit de puținele momente libere răsfoind pagini din ”Espana 82” ori ”Zile și nopți pe stadion”!

O.K., la altceva vreau să ajung. A devenit virală toată povestea cu cititul autobiografiei lui Zlatan Ibrahimovic. Sincer, nu am citit niciun rând din respectiva carte, poate o fi bine scrisă, poate e interesantă. Chiar e foarte bine că se mai citește și că nu rămâne totul la ”descărcat de pe net” sau lecturarea ”în diagonală” a unor materiale găsite pe google. Problema e însă că pe an ce trece se scriu tot mai puține cărți de tematică sportivă. Nu îmi spuneți că trăim în era internetului – în Ungaria, să luăm exemplul cel mai apropiat, există mai departe rafturi întregi de literatură sportivă în librării. De la volumele ce țin de sportul maghiar până la traducerile externe. Ziceți-mi, când ați văzut ultima dată 20 de titluri diferite în vreo librărie românească, la capitolul sport?

Public există. Ziariști buni există.  Teme sunt suficiente – sportivi valoroși și antrenori competenți există și exclud fotbalul, ca să nu ziceți că sunt subiectiv. Să vă dau un exemplu: credeți că nu ar fi vandabilă (și aici nu e nimic negativ, ba dimpotrivă!) o carte despre naționala de rugby, aflată într-o evidentă creștere de simpatie în ultimele săptămâni? Ori o poveste a performanțelor gimnasticii românești de la Nadia încoace? Sau o biografie a Cristinei Neagu?

Nici nu am vorbit despre fotbal, acolo unde la câte cluburi populare (încă) există s-ar putea edita anual 25-30 de titluri de succes! Am însă senzația că s-a intrat și aici, în lumea jurnalismului sportiv, într-o plictiseală generală. Dar, firește, ne plângem că e criză! Și mai intrăm pe facebook să înjurăm guvernul, Liga, Federația etc…

 

foto: totulvechi.wordpress.com

11octromaniablog

6 motive pentru care este (FOARTE) bine că ne-am calificat la Euro 2016

Dacă s-ar face un Campionat Mondial al caterincii, am fi sigur o Brazilie, cu o seamă de titluri mondiale. Calificarea (cum-necum, tot calificare e!) la Euro 2016 a fost însoțită de foarte multe glume inteligente. Dincolo de ele, există câteva lucruri concrete pentru care participarea României la Campionatul European din Franța este mai mult decât esențială în acest moment:

1) Partea financiară. În conturile F.R.F. va intra o sumă consistentă, una care va echilibra un buget destul de șubred în ultimii ani. Sunt bani care intră în practic în fotbalul românesc și, cheltuiți cu pricepere și cumpăt pot aduce beneficii în perspectivă.

2) Prestigiu. Dacă la noi în țară bălăcărim cam tot ce ține de fotbalul nostru, să știți că în străinătate mulți au o părere (încă) bună despre Liga I. La asta au contribuit și rezultatele destul de interesante dintr-o perioadă (vezi ce au făcut la timpul lor CFR Cluj, Poli Timișoara, Unirea Urziceni, Astra Giurgiu și – asta e! – Steaua). O calificare la Euro 2016 arată că mai departe contăm. E drept, la nivel mediu. Dar contăm, față de alții din zonă.

3) Cota fotbaliștilor. Alta este expunerea la un turneu final, chiar și așa diluat cum va fi de anul viitor. (De) căderea cluburilor românești ține și de transferurile puține și pe sume mici din ultimii ani. Acum poate fi un moment de ușor reviriment din acest punct de vedere. Trebuie doar să fim și suficient de isteți să știm să administrăm situația.

4) Interesul suporterilor. Asta este cea mai mare problemă a fotbalului nostru. Lipsa fanilor de pe arene. Apropierea unui turneu final poate regenera ”nebunia” din jurul acestui sport. Fiindcă, așa cum am mai scris și pe facebook faptul că peste 50.000 de oameni au venit la meciul cu Finlanda este demonstrația că fotbalul este nr. 1 în România!

5) Recuperarea încrederii în ”națională”. Să admitem că în special din cauza absenței rezultatelor, reprezentativa României este văzută foarte prost. Eu zic că ea este tratată deseori și nedrept. Chiar și în condițiile prezentei calificări, lumea poate să își întoarcă fața către ”tricolori”, mai ales că în România chiar există (exista?) un cult pentru ”națională”.

6) Marketing-ul din jurul fotbalului. Bugete de publicitate mărite în media de toate tipurile. Creșterea consumului. ”Agitație” de la cele mai înalte corporații până la ultimul birt de cartier. Acțiuni de imagine, interes ridicat în rândul copiilor pentru sport, investiții în mici competiții la nivel de amatori sau de categorie juvenilă. Toate aceste lucruri se vor ”mișca” deja cu câteva luni înainte de turneul final.

P.S.1: Nu naționala României este de vină că a ”picat” într-o grupă accesibilă. By the way, spectaculoasele reprezentative din Serbia, Bulgaria, Muntenegru nu au prins nici barajul, iar Croația va trebui să transpire dacă vrea să ajungă la Euro. Dar, nu-i așa?, nouă nu ne place cum ne-am calificat :)

P.S.2: Calificarea asta nu rezolvă TOATE problemele fotbalului nostru. Poate acum, cumva se vor găsi soluții și pentru salvarea situației aproape tragice din ligile inferioare. Nu că la Liga I ar fi raiul pe pământ…

 

foto: prosport.ro

eibar

Ce vină au chiajnenii și voluntarienii?

Una dintre văicărelile la modă pe internet este să deplângi situația în care au ajuns echipele de ”tradiție” din fotbalul nostru. Asta comparativ cu ascensiunea unor formații ”rurale” sau a unor cluburi apărute recent care nu au niciun ”pedigree”. Cu alte cuvinte, dacă nu te-ai înființat pe la 1873, nu prea ai față de jucat fotbal prin prima divizie. Și, logic, dacă ai avut o dată o performanță europeană eliminând Widzew Lodz sau Labinoti Elbasan automat ai dreptul să te bați constant la titlu sau Cupa României.

În primul rând, nimeni nu e de vină de la cluburile ”apărute peste noapte” că mari grupări istorice au dispărut din felurite motive. De ce să nu aibă voie Cătlăbuga să facă echipă de fotbal, să-și asigure legal surse de finanțare și apoi să ajungă în ligile superioare? Și, mai mult, chiar cred că fotbalul are nevoie de culoare, de locurile inedite, de așezările mici, de diversitate.

În al doilea rând, tradiția nu trebuie să înlocuiască actualele criterii de ființare. Ne place ori nu, trăim timpuri în care performanța înaltă nu poate fi atinsă prin amatorism. Iar acest ultim cuvânt nu îl folosesc deloc în sens peiorativ.

În al treilea rând, ca să îmi întăresc argumentele, v-aș aminti că TSG 1899 Hoffenheim a terminat bine-mersi anul trecut în Bundesliga pe locul 8, chit că provine dintr-un sat ce nu are mai mult de 3.300 de locuitori. Dacă ne-am fi luat după logica noastră, în Bundesliga ar trebui să aibă acces automat Kaiserslautern, Fortuna Dusseldorf sau TSV 1860 Munchen, doar fiindcă au trecut sau provin din orașe puternice din punct de vedere economic. Nici Villarreal nu are mai mult de 60.000 de locuitori, dar asta nu a împiedicat-o să ajungă în semifinalele Champions League!

În final, năruirea marilor cluburi sau decăderea lor constituie un fenomen frecvent. Parma, Leeds United, Nottingham Forest, Real Mallorca sau Real Zaragoza sunt formații care au cunoscut gloria continentală și acum zac în anonimat din punct de vedere al performanței.  Este trist și toți trăim nostalgia vremurilor în care nume ca Ipswich, Mechelen sau Bastia surprindeau Europa. Dar de vină pentru involuția boierilor sărăciți nu sunt  Carpi, Hull sau Eibar (foto)!

1novpoliceltic

Celtic, Atletico sau Șahtior?

În aceste zile se împlinesc 35 de ani, respectiv 25 de ani de la eliminarea lui Celtic Glasgow, respectiv Atletico Madrid. Două evenimente esențiale pentru istoria europeană a Politehnicii Timișoara. Două momente astrale pentru un club greu încercat, din toate punctele de vedere!

Este clar că aceste două performanțe plus eliminarea din 2009 a lui Șahtior Donețk reprezintă cele mai bune reușite pe plan internațional pentru Poli.  V-aș întrebare care este, în opinia voastră, cea mai importantă calificare, din cele trei amintite? Și firește, care sunt argumentele în favoarea părerii voastre?