Monthly Archives: June 2016

364230-lv-0310dan-alexa-dussan-uhrin

De ce cred că Dusan Uhrin jr. ar putea fi o variantă bună pentru postul de selecționer

Am postat astăzi pe facebook că, din punctul meu de vedere, Dusan Uhrin jr. ar fi o variantă excelentă pentru postul de selecționer al României. Fiindcă opinia a fost comentată cu argumente, dar și ironizată în dulcele stil autohton (ce ne-am face fără caterincă, și când e cazul și când nu e?!), vreau să explic ce argumente am în sprijinirea acestei mutări:

1) Sunt de părere că este momentul unei schimbări de paradigmă la nivel tehnic. Un selecționer de origine străină ar aduce un suflu nou, dar ar fi aprioric și o garanție de imparțialitate și echilibru. În plus, avem și ascendentul altor sporturi din România, unde varianta cu un ”domnitor străin” funcționează perfect.

2) Uhrin jr. cunoaște foarte bine fotbalul românesc. A antrenat de trei ori în România – de două ori pe Poli Timișoara, o dată pe CFR Cluj. A jucat de trei ori contra unor echipe românești: cu Mlada contra Rapidului, cu Dinamo Tbilisi contra Stelei, cu Plzen contra Petrolului. Mai mult, e familiarizat cu mentalitatea din fotbalul românesc, cu tot ce e bun și rău ce reiese de aici.

3) A avut un procent de victorii de peste 50% și la Poli, și la CFR. Iar plecările lui intempestive, independente de voința sa nu au avut legătură cu performanțele sportive. În primul mandat a dus-o Poli în Europa după 16 ani, a lăsat echipa la jumătate de campionat practic pe locul 1 (Poli era penalizată cu 6 puncte), a terminat pe 2 în a doua ”legislatură”, după ce a preluat echipa în iarnă, la 5 puncte de Oțelul Galați.

4) Atuurile echipelor antrenate de el sunt pregătirea fizică și eficiența maximă la fazele fixe. Sunt memorabile victoriile obținute cu Poli pe final ori jocurile decise după lovituri libere și cornere. În plus, are o inspirație formidabilă la schimbări. Nu vă e dor de așa ceva la națională?

5) Este elegant și diplomat în relațiile cu presa. Pare la prima vedere distant, dar este un om care relaționează civilizat cu media. Nu face caterincă la antrenamente cu jurnaliștii, nu iese la bere cu ei, nu deschide toate antrenamentele, dar este tot timpul disponibil față de presă. Nu oprește, ba dimpotrivă, încurajează accesul presei la interviurile cu jucătorii.

6) Nu este un tiran, dar cere foarte multă disciplină. E imposibil de întors în cazul în care cineva ”calcă pe bec”.

7) Are mai mult noroc decât ghinion. Și asta face parte din fotbal!

 

P.S.: Nu am vorbit cu Dusan Uhrin din 2011. Asta ca să nu credeți că am vreun interes ascuns :-)

28iuliepolibotosanietapatrei24

Facem același lucru de 25 de ani. ”Alimentăm” Liga 1. Și nu numai!

Săptămâna trecută, la emisiunea prietenului Horațiu Ciornei, de pe ”Național FM” prevesteam că în cel mai scurt timp mai mulți jucători de la ACS Poli Timișoara își vor găsi angajamente, în ciuda retrogradării. După Ovidiu Popescu la Steaua și iminenta plecare a lui Bărbuț, a mai venit o mutare: Dan Popescu la Steaua. Și în următoarele săptămâni sunt convins că vor mai fi și alte transferuri interesante. Javi Hernandez și Fernando Llorente sunt râvniți de cluburi relevante. Și nu numai ei. Iar asta demonstrează că transferurile, mai ales cele din vară nu au fost atât de proaste precum pretind… specialiștii. Luchin, Curtean, Sarmov sau Rufino au plecat în locuri mai bune, din toate punctele de vedere. Deci…

Asta demonstrează ce ziceam în emisiunea amintită: că ACS Poli nu a avut lot de retrogradare și că doar problemele economice au dus la ieșirea din elită. Dacă nu existau necazurile de ordin financiar, dar și anumite erori comise pe parcurs, ACS Poli putea juca inclusiv în play-off. Și, implicit, în cupele europene!

Nu pot fi bucuros ca timișorean că un jucător ce a evoluat aici merge la Steaua sau Dinamo, dar mă bucur pentru ”Popești” că își confirmă calitățile! În 29 decembrie 2015, scriam aici pe blog: ”… cred că un Dan Popescu poate oricând fi luat în seamă pentru lotul național, că Hernandez și Llorente sunt printre cei mai buni străini la ora actuală din elită și că Bocșan, Belu, Bărbuț și Ovidiu Popescu sunt fotbaliști cu certe perspective”.  Ceea ce era de demonstrat!

Din nefericire, continuăm să fim un ”izvor nesecat de talente”! De 25 de ani încoace, Timișoara este rampă de lansare pentru zeci de jucători. Pe contul meu de facebook  treceam recent un ”11” ideal al jucătorilor lansaţi în Banat plecați în acești ani în lume, din motive obiective, dar şi din ignoranţă sau incompetenţă: Pap (Luceafărul) / Rus (Lazio) – Benzar (Viitorul), Luchin (Botev), Ilie (Baia Mare), Filip (Dinamo) – Ivanovici (Botoșani), Artean (Vâlcea), Dragomir (Arsenal), Trandu (Rapid), Balaure (Astra)- Rotariu (Dinamo). Lista va fi completată de Belu!

Dacă adăugăm că Mailat sau Sorescu sunt monitorizați de cluburi străine, că Marin, lansat de ACS și devenit apoi om de bază la promovarea excepțională a ASU a ajuns la Sassuolo, avem imaginea completă a unui oraș ce are fotbalul în ADN. Din păcate, fără ca Timișoara fotbalistică să se aleagă cu prea multe. Din multiple motive – inclusiv rigiditatea (să nu zic altceva) din cazul Dragomir a dus la un transfer mediu ca încasări la Arsenal. Ca să nu mai spun că se putea juca și un amical. Dar…

Mergem înainte. Vom vorbi anual de această poveste până când nu se vor lua niște decizii pragmatice, dar și sănătoase!

Ce ne facem? Demitizăm sau ”respectăm” valorile naționale?

Până la un anume punct și mie mi se pare ușor interpretabil să vii după ”n” ani să te plângi pentru tratamentul aplicat pe când erai sportiv. Nu ai spus nimic atunci, nu ai făcut scandal când câștigai medalii și te realizai pentru o viață întreagă, apoi multă vreme ai tăcut. Brusc, scrii o carte în intenția de a deveni un ”bestseller”, firește, fără nicio legătură cu faptul că soțul tău e om politic activ. Într-un fel, ar spune cârcotașii, ai fost complicele unor metode de lucru, unui comportament deviant.

DAR… Până la urmă, e vorba de niște lucruri reale. Nimeni nu le-a negat. Ba mai mult, unii, cu „foncții” mari le-au și acceptat, așa, ”off the record”. Alții chiar au făcut caterincă. Să fim sinceri, violența din sport e un secret al lui Polichinelle. Deci, ce ne facem? Tăcem complice ca să nu fim acuzați de trădare națională, o acceptăm resemnat sau vorbim pe șleau despre ea? Bătăile pot fi un factor motivant și disciplinator în sport? Bine, atâta vreme cât în țara asta agresiunile asupra copiilor încă sunt considerate normale, ce ne poate mira? Și mai mult: atâta timp cât și SIR Alex Ferguson i-a dat cu o gheată în cap lui Beckham, de ce nu am aplica în continuare expresia „bătaia e ruptă din rai”?

Avem o reacție iritată de fiecare dată când cineva spune ceva neașteptat despre o persoană sau un grup pe care le-am ridicat la rangul de mit. ”Statuia” invocată de Hagi este un mic bibelou de porțelan față de imaginea idealizată pe care ne-am creat-o despre simbolurile noastre.  Ați observat cât de agresivi devin unii atunci când se încearcă o critică a lui Mihai Eminescu? Automat, ești mason, sluga lui Soros, anti-român etc.

Performanțele lui Bellu și Bitang nu vor putea fi luate de nimeni. Medaliile vor rămâne pe veci în memoria colectivă a iubitorilor de sport din România. Și eu cred că dezvăluirile Mariei Olaru nu vor dărâma soclul pe care sunt cei doi antrenori extrem de valoroși, în subconștientul colectiv. Iar faptul că vine cineva și dă detalii din interior pe această temă, a metodelor de lucru spartane, nu înseamnă nicio lucrătură anti-națională. E pur și simplu, o reașezare a unei povești în toate amănuntele ei. Atât. Suntem pregătiți pentru așa ceva? Eu zic că nu. Deocamdată.