a2-inchisa-gabriel-petrescu

Zăpado, ce trebuia să mai vii și tu?

Una din primele mele amintiri este legată de o cruntă noapte de iarnă. Eram mic și a trebuit să fiu dus de părinți, cam 4 kilometri, prin nămeți. Nu existau GPS, mobile, internet, televiziuni, radio, aplicații, coduri galben-portocalii-verzi. Nu știu cum se face, dar am răzbătut spre casă vii și nevătămați, într-o zonă a orașului în care nu mai puteau circula tramvaie, autobuze sau mașini.

Era vremea zăpezilor care mai apar doar în pozele cu zimți. Astăzi, o ninsoare de nici 12 ore bulversează o republică întreagă. Se închid drumuri, autostrăzi, străzi și alei. Un microbuz a rămas blocat pe Autostrada (!) Soarelui, iar utilajul care trebuie să-l scoată s-a înzăpezit! Ca la proști: e ca și cum ambulanța care vine să te ducă la spital te-ar scăpa în intersecție sau dentistul care trebuie să-ți extragă măseaua ți-ar tăia gingia cu un bisturiu.

În București, copacii cad peste mașini, sub greutatea zăpezilor. Multe curse feroviare sunt anulate, lumea se adăpostește cu groază prin case, iar în anumite județe nu vor mai avea loc cursuri la școli.

Asta după ce ieri seară pe toate televiziunile oamenii care se ocupă de deszăpezire anunțau extrem de solemn că autoritățile sunt pregătite. Și, după ce nenorocirile vor fi trecut, se va raporta, tot în fața camerelor TV și neapărat ”live” că s-a acționat corespunzător și că ”micile” probleme care s-au ivit au fost inerente și s-au rezolvat.

Este la modă să declari pe net că ești ateu. Însă vă dau un sfat: rugați-vă să nu vină vreo calamitate serioasă peste țara noastră, că atunci când e vorba de zăpadă ne îngheață mintea. Doar Dumnezeu ne-ar putea ocroti!

(foto: Mediafax)

1024x800_b425117ef613173639pop-add_copa-del-rey

Mirandés, așa ceva nu vezi prea des

Prinși cu Balonul de Aur, cu BarcaReal, cu Premiership ori Zlatan și alte chestii ”mainstream” uităm de frumoasele povești ale fotbalului. Una dintre aceste povești este Mirandés, echipa de Segunda Division care marți seara s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Regelui. Asta după ce a câștigat în retur cu 3-0 pe terenul celor de la Deportivo la Coruna!

Mirandés nu a jucat niciodată în prima divizie spaniolă. Are doar trei sezoane de Segunda, acolo unde a promovat în premieră în 2012! Nu este la prima ispravă în Copa del Rey. În 2012, a ajuns în semifinale după ce a trecut de Villarreal, Racing Santander și Espanyol,  fiind eliminată în cele din urmă de un nume greu, Athletic Bilbao.

CD Mirandés are un stadion de 6.900 de locuri și provine din orașul Miranda de Ebro, provincia Burgos (da, Real Burgos – unde a jucat Gabi Balint). Cel mai bine cotat jucător este atacantul ivorian Lago Junior (25 de ani), evaluat la circa 700.000 de euro. El și fundașul francez Gaffoor sunt singuri stranieri din echipa care acum ocupă locul 9 în eșalonul secund spaniol.

E greu de crezut că Mirandés, înființată în 1927, într-un oraș care acum nu are mai mult de 40.000 de locuitori va ajunge măcar în finala Copa del Rey. Dar această echipă care numai din abonamente câștigă 500.000 de euro / an, iar alte 104.000 euro îi provin din magazinul oficial scrie încă o poveste de curaj și arată că fotbalul nu și-a pierdut (și nici nu își va pierde) elementul esențial: ENTUZIASMUL.

2754909_full-lnd

Ce nu s-a văzut la decernarea ”Balonului de Aur”

* Imediat după ce s-a anunțat câștigătorul, Cristiano Ronaldo a fost luat în balon de cei prezenți la gală.

* Messi i-a spus lui Ronaldo: ”Mi-am luat Balonul înapoi!”

* Leonardo Di Caprio a plecat dezamăgit: nu a câștigat marele premiu nici de data asta.

* Site-ul noisuntemdacisiceimaibunidinlume.wordpress.com a anunțat că Balonul este confecționat din aur dacic ținut ascuns la Vatican de sute de ani.

* După ce Luis Enrique a fost anunțat drept antrenorul anului, Mircea Lucescu a protestat, susținând că tușierul a semnalizat aiurea patru ofsaiduri.

* Fanii lui Bayern i-au cerut demisia lui Guardiola fiindcă nu a fost ales drept cel mai bun tehnician.

* Lumea a fost intrigată de absența lui Ilie Dumitrescu, fapt care a scăzut din ”glamour”-ul acțiunii.

* Avem un român în ”11”-le ideal pe 2015. George Soros încearcă să mușamalizeze descoperirea unui site românesc, acesta din urmă dovedind că pe Luka Modric îl cheamă Luca Modârcea și că părinții lui s-au născut la Zimnicea.

* Media românească: Steaua e peste tot! Messi și Neymar provin de la o echipă care are culori predominant roș-albastre!

* Lorin Fortuna a anunțat că va candida la următorul ”Balon de Aur”.

* Mii de români sexagenari au urmărit pe România TV dezbaterea ”Ce voia să facă Nicolae Ceaușescu cu Balonul de Aur? Secretele unei anchete controversate”.

* Cristian Tudor Popescu s-a arătat revoltat că niciun film românesc din ”noul val” nu a fost premiat.

ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET ȘI ÎL TRATĂM CA ATARE

foto: Getty Images

Avem pregătiți 99.000 de specialiști

În 1996, Convenția Democratică anunța că nu mai puțin de 15.000 de specialiști sunt gata să preia posturile-cheie din țară. Luni, la ora 9,00, toți ar fi fost gata să se prezinte lucru și să devenim în 100 de zile un fel de mini-Suedie.

Acum, nu s-a schimbat nimic. Dacă stai două ore pe internet observi că:

Toată lumea se pricepe la incendii. Toți fac analize pe baza unor poze. Toți îs chimiști, criminaliști, analiști. Columbo era mic copil față de băieții care dacă s-ar enerva ar rezolva definitiv misterul asasinării lui JFK.

Toți se pricep la taxe și impozite.

Toți se pricep la crescut copii. Nu contează că ”păreristul” (termen lansat, cred, de Andrei Pleșu) nu are copil, darămite că nu s-a implicat vreodată în creșterea sau educația cuiva. E clar, există două variante: norvegienii sunt niște oameni răi care vor să fure copiii imigranților sau copiii trebuie bătuți așa, mai light, ca să se învețe minte.

Toți se pricep la războaie. Te miri cum apar atâtea conflicte dacă în România avem cel puțin 5.000 de oameni care știu cum trebuie tratată criza refugiaților ori extirpat flagelul ISIS.

Toți se pricep la aterizarea avioanelor. Dacă ai fost de patru ori cu ”low-cost”-ul până în Halkidiki sau Antalya știi foarte bine că a fost ceva în neregulă cu avionul de la Cluj. Mai mult, faci și caterincă. Dacă erai la fața locului, le explicai ălora unde au greșit.

Ăștia suntem. Suntem buni, dar nu ne vede nimeni!

 

 

 

Zece tricouri ”vintage” pe care le-aș dori în colecție

 

Să admitem. Toți am visat în copilărie să ajungem fotbaliști, să purtăm un anume tricou. Parcă, odată cu trecerea timpului, nu mai suntem atât de pasionați de design-ul contemporan al echipamentelor de joc. Da, e o chestie logică. Mereu ce a fost pe timpul nostru a fost mai mișto :)

Iată, mai jos, tricourile care mi-au plăcut cel mai mult, de-a lungul vremii. Ciudat, deși țin cu Spania nu mi-a căzut cu tronc vreo linie de echipament mai faină, deși tricoul portarului Arconada din 1984 a fost foarte ca lumea. De asemenea, nu îmi plac Italia și Anglia, dar de două ori au avut niște tricouri superbe.

tricou9
Brazilia – Mondialul din 1998
tricou10
Algeria, în Spania 1982
tricou8
Ungaria, înainte de Mondialul mexican din 1986
tricou7
Ultima participare iugoslavă la un Mondial, 1990
tricou6
Frumoasa Danemarcă, Mexic 1986
tricou5
Italia 1990
tricou4
Dudu Georgescu, la mijlocul anilor’70
tricou3
Croația 1998
tricou2
RFG 1974
tricou1
Anglia 1982

 

goran

Goran Mrakić cântă ”My Way”

Cartea, după 1989, poate fi caracterizată în România foarte lapidar: se citește puțin și prost, iar de scris, se scrie mult și la fel de prost. Grămezile de cărți omagiale dedicate lui Ceaușima au fost înlocuite de imbecilitățile vedetelor ”junk” ale zilei, care perorează banalități preluate cu entuziasm ”pe net” de sfertodocți.  Suntem sufocați de șarlatani care ne învață cum să câștigi un milion de dolari în trei luni ori de ”consilieri” ce vând sofisme despre ”dezvoltarea personală”.

Din fericire, mai putem respira. ”Punk Requiem”, de Goran Mrakić este o carte care aduce un damf de viață, de dulce-cruntă realitate într-o societate de plastic, polistiren și nailon. Am ezitat multă vreme să scriu despre volumul scris de Goran, având în vedere că îl știu foarte bine, țin la el și aș putea fi acuzat de subiectivism.

Cartea a apărut în toamnă și a avut un impact foarte bun, cu o excelentă promovare în mediul online. E greu de caracterizat volumul: autobiografie, protest, proză, ficțiune, jurnal? Cum mesajul este unul ”punk”, putem considera volum un ”maclavais” (să folosim un termen bănățean, drag lui Goran), în sensul bun al cuvântului!

Goran Mrakić redă, practic, avatarurile unei societăți care încă baletează între comunismul de tip ceaușist și capitalismul hrăpăreț, înfățișat românilor în cea mai perversă formă. Goran scanează noua ordine prin ochii copilului, ce visează să își creeze o trupă punk, prin simțurile adolescentului care are primele impulsuri erotice, prin revoltele tânărului izbit de perfiditatea unei societăți autohtone de consum care a luat exact ce e mai rău de ”dincolo”.

Birturile obscure, casele de pariuri unde toți visează să dea marea lovitură investind 5 lei pe 17 meciuri, sălile de jocuri mecanice unde gașca lui Goran asistă la înjunghierea unui neamț beat, terasele cu mese de fier din fața buticurilor de cartier. Aceste locuri constituie spațiul în care autorul se regăsește, ”purgatoriul”, cum se zice chiar în carte, la un  moment dat. O lume decrepită, dominată de personaje dubioase, mizere, fruste, barbare, dar exponențiale pentru o societate strâmbă ce încă se caută, vorba lui Cornel Dinu.

Cartea este, dincolo de toate, foarte bine scrisă. Practic, Goran urcă pe scena scriiturii cântând ”My Way” în stilul lui Sid Vicious. Aparent fals, dar plin de vigoare, sarcasm, tupeu și sinceritate. Este răspunsul lui la lumea actuală care înseamnă doar shopping, oferte, casă cu gazon în curte, mașini bune, excursii și fast food. El este Baba Lenka, sârboaica aprigă care nu își vinde casa unui potentat al zilei, oricâți bani ar primi. Fiindcă bună-rea, veche-nouă, este casa ei.

CARTEA POATE FI ACHIZIONATĂ AICI:

http://www.librariaarcana.ro/literatura-romaneasca/1689-punk-reqiem-goran-mrakic.html

Foto: facebook Goran Mrakić

marian-dragulescu1

Cum să răspunzi nepotrivit unui campion mondial

Nu știu în ce măsură este corect ca Marian Drăgulescu să ceară bani în plus doar pentru că premiile handbalistelor au fost mărite. Nu știu în ce măsură este legal să se plătească retroactiv niște bani. Poate că Guvernul are dreptate. Și eu cred că dacă existau posibilități de alocare a unor premieri suplimentare, ele se rezolvau.

Problema este însă modalitatea în care s-a administrat această polemică. Citesc siderat declarațiile purtătorului de cuvânt al premierului. A zis Dan Suciu așa: ”Este regretabilă atitudinea asta revendicativă a domnului Drăgulescu, pe care-l respectăm, dar discursul său a degenerat. Mi se pare o lipsă de solidaritate deplasată din partea domnului Drăgulescu”.

1. Este dreptul oricărui om să ceară ce dorește. Ca posesor a opt medalii de aur la campionatele mondiale și ca recent medaliat cu argint la Campionatul Mondial, Marian Drăgulescu este în măsură să pretindă o premieră echitabilă. Repet, este în măsură să pretindă, fără ca asta să însemne automat că are dreptate!

2. ”Deplasat” / ”revendicativ”. Hmmm, nu suntem puțin cam prea drastici? Faptul că vrea să protesteze în fața Guvernului nu este, în fond și la urma urmei, un drept?

3. Dacă era o chestiune politică, sarcasmul dlui Suciu (pe care-l citeam cu plăcere pe vremuri în ”Money Express”) era digerabil. Însă aici vorbim de o chestiune publică, una care nu implică partide, campanie electorală etc. Este vorba, în fond, de un om căruia i s-a cântat imnul național de zeci de ori. Lui, ca persoană!

Așa că, pentru a-l parafraza pe dl. Suciu, mi se pare o lipsă de empatie deplasată să adopți un asemenea discurs. Se spune că ”tonul face muzica”. Un limbaj ceva mai ”solidar”, vorba dlui Suciu, era mai potrivit în dialogul la distanță cu unul dintre cei mai mari sportivi români. Un mesaj scurt gen ”Din nefericire, nu se mai pot face premieri suplimentare. Nu este legal. Sperăm ca pe viitor să găsim soluții pentru susținerea consistentă a sportivilor de performanță. Îl invităm pe dl. Marian Drăgulescu, alături de ceilalți performeri români, la un dialog pentru găsi cele mai bune variante pentru recompensarea sportivilor care au rezultate excepționale” ar fi fost mai mult decât decent!

Dar ce ne mai miră într-o țară în care inclusiv numărului 2 în lume la tenis feminin i se contestă valoarea, iar de Hagi se face mișto într-un spot publicitar legat de echipa națională?

zoubir

11 jucători interesanți (și de perspectivă) din Liga 1 Orange

Înainte de toate, trebuie să precizez că în acest text nu am inclus jucători de la ACS Poli, tocmai fiindcă aș putea fi acuzat de subiectivism excesiv. Chiar și așa, cred că un Dan Popescu poate oricând fi luat în seamă pentru lotul național, că Hernandez și Llorente sunt printre cei mai buni străini la ora actuală din elită și că Bocșan, Belu, Bărbuț și Ovidiu Popescu sunt fotbaliști cu certe perspective. Prefer, astfel, să fac spicuiri despre jucători foarte interesanți, tineri și foarte tineri din Liga 1 Orange, unii dintre ei fiind stranieri, cu potențial clar de creștere. Înainte de a purcede la fotbaliștii pe care i-am sesizat în această primă parte de campionat, vreau să subliniez faptul că în ciuda insistenței cu care se caracterizează Liga 1 ca fiind una slabă, lipsită de interes și de calitate, au fost destule meciuri foarte interesante în aceste prime 23 de etape. Am văzut toate echipele din Liga 1 pe viu cel puțin o dată în actuala stagiune, deci mi-am putut forma niște idei. În acest 11 ideal nu voi merge pe formula 4-4-2, ci voi trece toți jucătorii care mi-au sărit în ochi.

Florin Niță (28 de ani – portar, Steaua). L-am introdus aici fiindcă deși nu este foarte tânăr, Niță are avantajul goalkeeper-ilor a căror carieră se conturează mai târziu. Mi se pare că Niță a reușit să asimileze dificila misiune de a face uitată plecarea lui Tătărușanu, plus povara expunerii între buturile campioanei la zi. Pare un portar ce apără ce se poate apăra, nu excelează, dar asta este extrem de important într-un campionat extrem de egal, în care micile detalii pot decide totul.

Florin Bejan (24 de ani – fundaș central, ASA Tg. Mureș). Are 18 meciuri oficiale în acest sezon, făcând parte  din cea mai bună apărare a elitei: 19 goluri încasate în 23 de runde.

Bogdan Vătăjelu (22 de ani – fundaș stânga, CSU Craiova). Are cifre foarte bune, fiind prezent în 23 de meciuri din prezentul sezon. E un jucător care mereu se evidențiază, marcând și trei goluri, sumă bună pentru un apărător lateral. Este foarte interesant cum va decurge cariera lui și cum va amaneta postul de titular la echipa națională în viitor, acolo unde reiterez că polistul Dan Popescu trebuie luat în seamă, asemeni lui Filip (Dinamo).

Adrian Păun (20 de ani – mijlocaș stânga , CFR Cluj). Este una dintre revelațiile acestui sezon. Provine de la tineretul lui CFR, dar este crescut la Rm. Vâlcea. A avut câteva meciuri foarte bune în toamnă, marcând contra lui Steaua și Dinamo.

Cristian Ganea (23 de ani – fundaș stânga / mijlocaș stânga, Viitorul Constanța). L-am văzut la acel trist 4-0 (Viitorul – Poli) și mi s-a reconfirmat potențialul lui în ultimul meci al anului. Atunci, constănțenii au câștigat cu 3-2 contra celor de la Voluntari, impunându-se cu ”dubla” lui Ganea, reușitele venind după realizări personale foarte frumoase.

Quenten Martinus (24 de ani – mijlocaș stânga, olandez, FC Botoșani).  Când ai trecut pe la Heerenveen și Sparta Rotterdam nu ai cum să nu ai calitate și pregătire cel puțin la un nivel mediu. Și-a încununat un sezon bun cu o ”dublă” contra Chiajnei (5-1). Poate juca liniștit și pe partea dreaptă. Este un jucător cu potențial de salt la un nivel superior.

Răzvan Marin (19 ani, mijlocaș central, Viitorul Constanța). Multă lume vorbește despre jocurile din Liga 1 Orange, dar Marin, care a marcat un gol fulminant cu Petrolul în campionat, dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri, are un bilanț foarte bun în actuala ediție de UEFA Youth League. Marin a fost integralist, în ”dublele” cu Minsk (trei goluri reușite contra belarușilor) și Pribram. Puțină lume urmărește UEFA Youth League și asta este foarte rău!

Dorin Rotariu (20 de ani, atacant, Dinamo). Nu mai are nevoie de prezentare suplimentară, deja de trei ani este văzut ca un fotbalist de mare viitor. Este un jucător cu cert potențial. S-a distins și în acest sezon prin execuții surprinzătoare, este în mod evident un fotbalist care ”a la long” poate deveni un nume important pentru echipa națională. Fapt mai rar în elită, el și polistul Elek sunt printre puținii fotbaliști care au marcat în acest sezon în toate cele trei competiții interne.

Abdellah Zoubir (24 de ani, mijlocaș ofensiv, Petrolul, foto). Ploieștenii nu trec prin cea mai bună perioadă, nici sportiv, nici economic, dar scot la iveală un jucător atractiv. Mi-a plăcut în jocurile contra lui Poli – interesant, a bifat până acum nu mai puțin de 25 de meciuri oficiale în toate competițiile stagionale. Sunt curios cum va fi viitorul său traseu fotbalistic!

Antonio Jakolis (23 de ani, mijlocaș dreapta / al doilea vârf, CFR Cluj). A fost pe la Hajduk Split și Dnipro Dnepropetrovsk și s-a acomodat iute la Cluj. Este om de bază la ardeleni, a punctat de patru ori în Liga 1 Orange, inclusiv contra lui Poli în tur. Nu cred că va mai sta mult în campionatul nostru.

Adrian Bălan (25 de ani, atacant, FC Voluntari). Îmi place să cred că sunt destui fotbaliști interesanți și la echipele considerate ”mici”. A punctat de cinci ori în prezenta ediție, însă este un atacant care apare foarte ușor în fața porții. Este un jucător de urmărit.

 

 

 

spada-aur-620x330

Sportul, pe înțelesul tuturor în 2015

Pe scurt, în diagonală, câteva realizări sportive din 2015:

Naționala de handbal feminin a României este pe locul 3 în lume.

Eliza Samara este campioană europeană la tenis de masă.

Andreea Chițu este campioană europeană la judo.

Echipa feminină de spadă a câștigat Jocurile Europene (foto).

Echipa de fotbal a României este calificată la Campionatul European, acolo unde lipsesc Olanda, Danemarca, Serbia sau Grecia.

În acest context, este absolut normal ca în 2016 Ministerul Tineretului și Sportului să primească bani mai puțini de la buget, nu?

 

 

Bravo, fetelor! Noi rămânem penibili

Handbalistele României sunt pe locul 3 în lume. Este una dintre cele mai mari performanțe posibile într-o țară pentru care sportul este un apendice, într-o țară în care populația nu dă doi bani pe mișcare, iar orele de educație fizică sunt tratate cu dispreț în școli.

Bravo, fetelor! Sunteți formidabile. Și da, aveți dreptate, jucați pentru voi! Nu pentru cei care devin brusc mari patrioți sau iubitori de handbal, dar care poimâine vor uita cum vă cheamă. Și pe care am dori să-i vedem și în săli, la meciuri, să bage în seamă handbalul nu doar că au văzut că e la modă pe facebook să jubilezi după ce batem vreo națională relevantă. Da, știu placa aia obosită cu ”nu avem ce vedea”, ”pentru ce să merg să văd meciuri?”. Dar fetele astea din această țară provin, din acest sistem ” de rahat”, nu sunt din Nepal sau Botswana.

Și ar fi mișto ca și presa să iubească acest sport, să nu-și amintească de el doar când sunt ”competiții majore”. Așa, între câteva știri ”care fac audiență”, ar merge zilnic informații despre campionatul intern de handbal, masculin ori feminin. Da, informații doar, că materiale de substanță e mai greu să ceri de când în media este suficient ca să fi auzit de Ronaldo ori Messi ca să scrii ”la sait”.

Și firește că ”netul” va vomita mesaje din partea oamenilor zilei, care peste scurt timp vor mai tăia câte puțin din bugetul destinat sportului. În fond, e mai important ca pensia să fie consistentă peste 20-30 de ani decât să dăm mai departe bani la niște tipe care sar pe o bârnă ori la niște rugbiști care ies de pe teren cu cefele însângerate.

Cristina Neagu este cea mai bună handbalistă din lume. Ce ziceți, dacă mergeți într-un mall și faceți un sondaj, de cine a auzit mai mult lumea: de ea sau de Ogică?